Aventura mea grecească. Pe feribot și am ajuns pe Tinos

 

09.09. Ce cafea de dimineață la cazare? Oamenii deschid la 10. Am lăsat cheia în ușă și ne-am așternut la drum. Ne stau înainte peste 500 de kilometri și un drum de aproape 4 ore cu feribotul. Am ratat primele cafenele coborând de la cazare către ieșirea din oraș și am băut prima cafea pe autostradă. Pe drum spre Atena acum. Despre prețul total al autostrăzilor am menționat deja. Șocant: viteza admisă este cel mult 120 km/oră și asta doar din loc în loc. Pe marginea autostrăzii, semnalizare rară, doar waze-ul ne spune că la apropierea de numeroaaasele opriri pentru toaletă trebuie să scazi până chiar la 60. Și asta pe tot drumul de la Salonic la Atena.  Oprim la o benzinărie din preajma muntelui Olimp. Aia da frumusețe! Mă refer la munte! OMG! Ce maiestuozitate! În vârf trec nori, ca o ceață. Zici că-i fum de grătar. Zic: zeii își fac mici! Râdem. 

De aici încolo avem în stânga apă aproape tot drumul. Nu știm de-s lacuri, de-i Egeea. Fain, în orice caz. Aflăm mai târziu că marea intră în peninsulă permanent și separă peninsula de insulițe înșirate cât vezi cu ochii. Interesant: foarte puține spații locuite. Sate mici. Poate sunt mai întinse dincolo de ce vedem noi de pe autostradă. Însă o grămadă de timp vedem doar munte și deal. Majoritatea fără păduri, fără verdeață. Livezi de măslini în zonele deluroase. Totul ars de soarele mediteranean, dar și de incendiile din vara asta. Dacă luăm în calcul că Grecia are puțin peste 11 milioane de locuitori, iar Atena plus Salonic fac vreo două milioane, restul țării plus insulele are restul. Ditai suprafața, puțină populație.

Ajungem în Atena unde pe strada de 100 se circulă cu 40, 70, 20 la oră. Rătăcim drumul spre port, waze-ul ne duce pe deal, în localitatea Rafina. N-am știut să căutăm corect portul. După un ocol găsim ce trebuia și ajungem la ghișeu să ne luăm biletele. Dacă tot am ajuns la 3, prindem feribotul de trei jumate și ne îmbarcăm. A fost rezervat pentru noi cel de 5,30. Dar e mai bine așa, călătorim 4 ore cu feribotul pe timp de zi și ajungem la insulă pe la 7,30. Acolo zăpăceală totală. Toată lumea vorbește în greacă. Mă iau după semne, mi se spune să fac dreapta, iar mașinile ies prin stânga. 

Ne întâlnim cu gazda în parcare, ne spune să lăsăm mașina în port și ne face un scurt tur al insulei, cu o sută de explicații pe care le uităm imediat ce ni le-a spus. Timp în care se lasă întunericul. Ajungem la Triandaros după 8 kilometri de serpentine trecând pe lângă alte câteva sate risipite pe coasta insulei. 

Ne cazăm și gazda ne prepară ceva mâncare. Ne explică despre regulile casei și primim o cină grecească cu tzatziki și un alt sos, pâine locală și feta, salată locală gătită la foc încet patru ore, zuchini pane și vinete la grill, roșii cu usturoi. 

Casa, la care se ajunge coborând de la stradă 66 de trepte, este tipic insulară. Cocoțată deasupra alteia, acoperișul casei de jos poate fi oarecum curtea, dacă curtea nu ar fi suficient de largă. Însă e. Am intrat în curte pe o portiță metalică ascunsă sub tufa de flori mov care o acoperă în mare măsură. La intrare e o mică terasă a apartamentului de închiriat. Casa gazdei are obișnuita ușă albastră pe unde stau mereu pisicile în așteptarea hranei. Intrăm într-o sufragerie încăpătoare și trecem prin ea la bucătăria echipată și dotată cu de toate. Aici ne vom prepara cafeaua și ne vom găti câte ceva. La dreapta sufrageriei este un birou și el spațios. Ieșim să mergem la dormitorul nostru și lăsăm la stânga o terasă unde vom lua mesele. Situată într-o nișă, sub un smochin, are o canapea din piatră acoperită cu perne iar masa este construită dintr-o bucată mare de piatră de pe insulă. Ocolim casa urcând câteva trepte pentru a ajunge la dormitorul nostru și lăsăm în dreapta noastră restul curții unde mai există o clădire - atelierul și încă o terasă largă cu un bar și mese/scaune unde stăm să admirăm apusul și răsăritul, dar și orașul Chora cu portul lui și, bineînțeles, marea. 

Camera e mică dar confortabilă, suficientă, pat mare, baie și duș. Casa din piatră, tencuită cu alb după obiceiul locului cu piatra din loc în loc la vedere și ferestre albastre. Interesant de menționat: ușile nu au mânere/clanțe exterioare. Din cauza țânțarilor ferestrele moderne din termopan au plase. A! Casa are nouă pisici! Care nu au voie înăuntru. Apa nu este potabilă, se procură de la un automat care o filtrează din mare și pe insulă sunt două izvoare cu apă dulce. După meciul România-Lituania văzut online încheiat 3-1, la somn.