Ostatic sau liber? 4

Există foarte mulţi oameni care nu ştiu că au de ales şi care, în consecinţă, devin ostatici ai propriilor emoţii, nevoi, dorinţe neîmplinite care se pot dezvolta până la frică şi atitudine negativă faţă de viitor.
Câţi părinţi reuşesc să otrăvească mintea copiilor, câţi profesori fac acelaşi lucru cu mintea elevilor, şefii cu subalternii, medicii cu pacienţii, pentru că toţi aceştia sunt priviţi ca persoane care reprezintă autoritatea, ca persoane în care poţi crede şi dacă ei spun ceva, trebuie luat de bun....
Oare câţi oameni continuă să trăiască într-o stare de nefericire şi totuşi nu ştiu că pot schimba lucrurile? Ochii omului percep o mulţime de informaţii pe care apoi le prelucrează. Apoi creierul decodifică aceste informaţii şi noi spunem că vedem. Dar nu e întotdeauna nevoie ca ochii să vadă ceva pentru ca noi să putem vizualiza imaginea în minte. Imaginile se stochează şi de acolo le preluăm când avem nevoie iar tot acest proces se derulează cu ajutorul minţii. Puterea imaginaţiei este incredibilă. Vizualizarea mentală este unul din secretele succesului. Un campion, un om de ştiinţă, un scriitor, un om de afaceri, trebuie să vizualizeze finalitatea muncii, a efortului lor pentru a se putea concentra asupra scopului acţiunilor lor. Vizualizarea, vederea în perspectivă este înca nefructificată de cei mai multi dintre noi. Planificarea presupune curaj: vreau să obţin ceva, fac o schiţă şi urmez paşii de care am nevoie pentru a ajunge acolo. Dar, oare câţi dintre noi organizăm lucrurile, activitaţile, viaţa aşa încât să avem un curs cu direcţie trasată? Puţini sunt aceia. Majoritatea urmează mai mult instinctiv drumul vieţii, fără speranţe, fără planuri, fără aşteptări. Capacitatea de a defini viziunea viitorului, parcă trebuie să rămână proprie numai liderilor. Dar de ce? Cu toţii suntem dotaţi cu raţiune şi cu capacitatea de a face planuri şi de a le urma.
Creierul omenesc are o componentă importantă: prudenţa. Fiecare avem înnăscută capacitatea de a ne feri de pericole, dar din cauza unor factori de stres din copilărie, sau educaţia deficitară, ori alţi factori ne pot conduce la transformarea acestei prudenţe normale în frică. Acea frică paralizantă, care ne anulează capacitatea de reacţie, ne anulează dorinţa de a ne controla starea, intrăm în panică şi eşuăm în a ne atinge scopul, în cazul în care mai avem curaj să tindem spre vre-un scop!
Dacă din experienţele pe care le dobândim în viaţă alegem să ne fixăm pe cele pozitive şi suntem capabili să menţinem o stare de spirit pozitivă în ciuda încercărilor prin care trecem, reuşim să ne limpezim mintea cât mai repede după după dezamăgire, frustrare, suferinţă, putem să ne concentrăm asupta obiectivelor pe care le avem de atins.
Pentru a ajunge la o asemenea stare trebuie să fim capabili de a ne ţine sub control tendinţa firească de a ne focaliza asupra durerii pe care o presupune orice efort şi să ne concentrăm asupra beneficiilor sau a rezultatului care va vedea în urma acţiunilor noastre.
Warren Bennis scrie: „Cheia exprimării de sine este înţelegerea propriei persoane şi a propriei lumi, iar cheia înţelegerii este învăţarea – atât din propria viaţă cât şi din experienţă. Procesul prin care o persoană devine un conducător este foarte asemănătoare cu cel prin care devii o fiinţă socială”.
Aceasta presupune înţelegerea propriei motivaţii şi a celorlalţi. De asemenea, trebuie să cunoaştem cauzele fundamentale care ne afectează: conştiinţa experienţelor trecute, pozitive ori negative, care pot distorsiona percepţiile. Înţelegerea propriei noastre fiinţe şi a celorlaţi determină capacitatea de a ne menţine concentrarea în interacţiunile cu ceilalţi. Iar menţinerea concentrării duce la controlarea propriilor emoţii şi influenţarea în mod pozitiv a emoţiilor celorlalţi. Un lucru important de reţinut este că nu putem controla felul în care oamenii răspund la ceea ce noi le oferim. Reacţia lor nu depinde de noi şi nu trebuie să ne asumăm răspunderea. Dar, dacă noi suntem cei care răspund şi reacţionează corect, pozitiv, ne putem aştepta şi la reacţii pozitive din partea lor. Dacă vom avea o judecată limpede, corectă, echilibrată, calmă asupra lucrurilor, circumstanţelor, dacă nu vom minimaliza sau nu vom exagera proporţiile lucrurilor care se întâmplă, vom putea deveni uşor oameni a căror părere va fi asculataă, oameni a căror putere de analiză va fi apreciată.
Atunci când vom descoperi sentimentul semnificaţiei şi scopului de atins cu ajutorul unei miţi concentrate, focalizate, pozitive, avem şansa de a descoperi puterea de a ne atinge scopurile. Atunci când oamenii se lasă purtaţi de gândurile negative, aceasta le va influenţa tot procesul gândirii, va limita viziunea, perspectiva, percepţia lor.
Revin la piramida lui Maslow: pe care treaptă credem că ne situăm? Suntem abia la primul nivel în care „creierul reptilian” este preponderent, trupul şi tot ce ţine de el caută împlinirea nevoilor de bază, primare, sau ne aflăm mai sus, pe treapta relaţiilor, a socializării, a auotorealizării? Care parte a creierului folosim mai des? Sistemul limbic, responsabil de căutarea şi împlinirea emoţiilor, sentimentelor, alergarea după iubire, satisfacţii sentimentale, sau accedem nivele mai înalte de cunoaştere, încercând să descoperim prin propria revelaţie sau bazaţi pe experienţa şi studiile altora ce este „dincolo de deal”? Continuăm să căutăm motive pentru a ne plânge de milă, continuăm să căutăm compătimire la ceilalţi, continuăm să ne „hrămin” cu amărăciuni, dezamăgiri, frustrări, sau alegem să învăţăm din aceste experienţe tot ce putem, pentru că „ce nu te omoară te face mai puternic” şi „fiecare şut în fund este un pas înainte”?
Alegem să rămânem ostatici, sau dorim să ne scuturăm de lanţurile robiei în care singuri ne-am închis, atunci cănd am permis cărămizilor nemulţumiri, tulburării, dezamăgirii, amărăciunii, neiertării, încăpăţânării să se adune în ziduri tot mai înalte în jurul nostru, ziduri care, în loc să ne ofere iluzoria siguranţă după care tânjim reuşesc să ne izoleze în propria noastră închisoare! Pe curând!