Să o luăm de la capăt cu nevoile omului. Cum spuneam, Maslow a întocmit pentru prima dată piramida nevoilor umane în 1954. El susţine că fiinţele umane sunt motivate de anumite nevoi nesatisfăcute şi că nevoile situate pe treptele inferioare ale piramidei trebuie satisfăcute înainte de a se putea ajunge la cele superioare.
Deşi toate nevoile sunt instinctive, nu toate sunt la fel de puternice. Astfel, nevoile cele mai puternice au fost aşezate la baza piramidei trebuinţelor. Cu cât o nevoie urcă spre vârful piramidei, cu atât este mai slabă şi specifică individului respectiv. Se observă astfel că nevoile primare sunt comune atât tuturor oamenilor cât şi animalelor. Ele includ necesităţile fiziologice (cum ar fi cele biologice ca hrana, apa, aerul, igiena), somnul, sexul şi o temperatura relativ constantă a corpului.
Odată ce individul îşi satisface acest nivel de necesităţi, se poate concentra pe nevoile de siguranţă. Acestea au de a face cu stabilitatea şi consistenţa într-o lume relativ haotică. Ele ţin mai mult de integritatea fizică, cum ar fi securitatea casei şi a familiei. În unele cazuri, nevoia de siguranţă motivează unii indivizi sa devină religioşi, religia oferindu-le confortul unei promisiuni de siguranţă printr-un loc paradiziac. Nevoile de siguranţă sunt cruciale pentru copii.
Urmează apoi nevoia de iubire şi apartenenţă. In acest nivel se includ nevoia de prietenie, familie, apartenenţă la un grup, sau de implicare într-o relaţie intima non-sexuală.
La nivelul patru sunt nevoile de stimă. Acestea cuprind atât recunoaşterea venită din partea altor indivizi (care rezulta în sentimente de putere, prestigiu, acceptare, etc) cât şi din respectul de sine, ce creează sentimentul de încredere, adecvare, competenţă. Nesatisfacerea nevoilor de stimă rezulta în descurajare, şi pe termen lung în complexe de inferioritate. O nevoie pronunţată de acest fel (de exemplu nevoia pentru admiraţie) are la bază nesatisfacerea unor nevoi care stau în vârful piramidei, cele de auto-actualizare estetică.
Nevoile de auto-actualizare (afirmare, după alţi autori) vin din plăcerea instinctivă a omului de a fructifica la maximum capacităţile proprii, pentru a deveni din ce în ce mai bun.
Pe primele patru nivele ale piramidei sunt nevoile asa-zise "deficiente" (primare): o persoana nu simte nimic special dacă acestea sunt satisfăcute, dar simte un disconfort când nu sunt satisfăcute. Dincolo de aceste nevoi, următoarele mai sunt numite de "creştere". Acestea nu dispar când sunt satisfăcute, în schimb, motivează individul în continuare.
În 1970 Maslow a publicat o revizie a piramidei din 1954, situând în vârful acesteia nevoile cognitive (de a cunoaşte, de a înţelege şi de a explora) şi pe cele estetice (pentru frumuseţe, ordine, simetrie). Cu toate acestea, nu toate versiunile piramidei sale includ ultimele 2 nivele. Maslow a teoretizat că nevoile cognitive (care ţin de cunoaştere) nesatisfacute se transformă în nevoi neurotice (non-productive, care perpetuează un stil de viaţă nesănătos). De exemplu, copiii ale căror nevoi de siguranţă nu sunt satisfăcute adecvat pot deveni adulţi care pun deoparte bani sau diferite posesiuni.
Maslow crede că singurul motiv pentru care oamenii nu se mişcă în direcţia auto-realizării este din cauza obstacolelor puse în calea lor de societate, mai ales printr-o educaţie deficitară ce nu poate schimba o persoană cu o slabă pregătire pentru viaţă într-o persoană cu o abordare pozitivă. Maslow e de părere că educatorii ar trebui sa fie răspunzători de potenţialul pe care îl are un individ pentru a ajunge la auto-realizare în felul său.
Asta este părerea lui. V-o aduc la cunoştinţă pentru că este important să cercetăm toate lucrurile şi să luăm ce este bun.
Omul are câteva nevoi fundamentale pe care le-a desris deja Maslow. Aceste nevoi sunt motorul a ceea ce noi ne vom dori de la viaţă-sau nu! Cum spuneam în primul blog, creierul uman poate fi împărţit în trei componente: creierul reptilian (care se concentrează asupra unui singur lucru: supravieţuirea, este nonverbal, operând la nivelul stimulilor, este responsabil de nevoi elementare precum fuga, foamea, frica), sistemul limbic (dedicată emoţiilor şi sentimentelor, principalul loc în care se regăsesc emoţiile, atenţia, amintirile cu încărcătură emotională, se exprimă în mod exclusiv sub forma emoţiilor), care joacă rol de judecător între creierul reptilian şi neocortex (cu care procesăm gândirea abstractă, cuvintele, simbolurile, logica şi timpul). Neocortexul este divizat în emisfera stângă (raţională, verbală) şi emisfera dreaptă (spaţială, artistică).
Ce parte este preponderentă la noi? Suntem preocupaţi numai să ne fie satisfăcute nevoile primare: foamea, setea, siguranţa sau ne dorim mai mult? Ne conduce sistemul limbic, este el locomotiva vieţii nostre aşa încât satisfacerea nevoilor sentimentale trece pe primul loc? Sau avem aspiraţii mai înalte, ori mai echilibrate? Citez dintr-un test interesant: „Care parte a creierului foloseşti?” :
Creierul are doua emisfere care sunt facute sa lucreze impreuna. Emisfera stanga controleaza partea dreapta a corpului, iar emisfera dreapta contoleaza partea stanga.
Emisfera stanga este sediul limbajului, cuvantului, implica aspectele lingvistice ale scrierii, este sediul calculului logic, cifrelor, rationamentelor, capacitatii de analiza si abstarctizare. Prin ea, orice perceptie se traduce in reprezentare logica, semantica si fonetica. Emisfera stanga este logica, rationala, matematica, aristotelica, stiintifica, calculata.
Persoana dominata de emisfera stanga comunica cu exteriorul pe baza unui cod logico-analitic, are gust pentru dictionare, vocabular, are grija de a numi obiectele si clasele, prefera detaliile, prezinta logic faptele, are preferinta pentru relatiile cauzale unilaterale (cauza - efect), poseda arta de a structura frazele. Ea cauta de asemenea sa aibe explicatii pentru orice, gandirea fiind metodica si structurata. Inexplicabilul pentru astfel de persoane este o slabiciune.
Emisfera dreapta este sediul gandirii fara limbaj, al intelegerii nonverbale, al recunoasterii formelor, perceptiilor spatiale. Ea este responsabila pentru tonul si intonatiile vocii, pentru ritm, muzica, imaginatie, simtul culorilor, visarii. Emisfera dreapta este intuitiva, ilogica, irationala, poetica, platonica, imaginativa, romantica, mitica, religioasa.
Persoana prefera sa aiba cat mai multe analogii, scheme in abordarea universului, sintetizeazand si exprimand rezultatele cunoasterii in imagini. Imaginatia si intuitia isi au locul in aceasta emisfera, care este sediul competentei artistice si muzicale. Imaginatia creatoare afectiva isi are sediul in aceasta emisfera. Persoana cu aceasta emisfera dominanta are o memorie video spatiala, preferand o abordare intuitiva, interactiva sintetizand relatiile intre obiecte, folosind asociatiile de idei, reconstituind informatiile intr-un tot unitar. Persoana judeca lucrurile in dependenta de context, neizolat.
Avand in vedere aceste caracteristici s-au pus in evidenta profesiile in care sunt implicate una sau alta dintre emisfere in mod preponderent:- profesii care implica folosirea emisferei stangi: inginer, tehnician, economist, administrator, medic, jurist, informatician, chimist, matematician;- profesii care implica folosirea emisferei drepte: muzician, dansator, scriitor, artist, poet, psiholog, sculptor, expert in relatii umane, filozof (fondator de sistem), manager, actor.
Nu pot posta şi fotografia care era ataşată pentru că este în mişcare. Am încercat să o postez, darn u se mai mişcă. Pentru cei interesaţi, o pot trimite pe mail.
Ca să continui ideea blogului, revin asupra întrebării: cum găsim drumul înapoi spre frumuseţea vieţii? Creierul omului a fost deseori asemănat de către cercetători cu un aisberg: abia vârful se vede puţin, dar peste 70% este sub apă. Cât din subconştient cunoaştem? Oare putem avea acces la informaţiile de acolo? Ce anume ne motivează să mergem înainte? Ce anume ne motivează să mergem înapoi? Psihologii pun adesea eşecurile din viaţă pe seama suferinţelor din copilărie. Preoţii le pun pe seama blestemelor generaţionale. Şi unii şi alţii au dreptate, dacă menţin echilibrul în expunerile lor şi nu fac literă de lege din asta. Educaţia contează. Moştenirea genetică contează. Moştenirea spirituală contează. Altfel, cum se explică fenomenul larg răspândit când cineva devine alcoolic dacă şi tatăl său a fost aşa?! Este clar că dacă mama a avut cancer sau diabet, este mai mare riscul să-l fac şi eu, dar ce legătură are alcoolismul? Are şi ăsta vreo genă?
De curând am aflat un lucru cel puţin interesant. Înainte să mă acuzaţi de fanatism religios, gândiţi-vă puţin la cele pe care le voi spune. Ştim că omul are trup, suflet şi duh. Dacă moştenirea genetică este valabilă şi dovedită, de ce nu ar fi şi cea spirituală? Pentru că nu toţi oamenii cred în Dumnezeu şi pentru că este corect ca omul să aibă dreptul de a alege în ce să creadă. Însuşi Dumnezeu i-a dat omului dreptul să aleagă atunci când i-a spus: „Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit.” Dar omul a luat şi a mâncat. A murit? Nu, cel puţin nu imediat! Dar moartea este de mai multe feluri. Pe lângă moartea fizică există şi cea spirituală. Asta este despărţirea de Creatorul nostru. Prin neascultare. Sau, cum spun teologii, păcat. Ce înseamnă păcat? Pe lângă neascultare înseamnă şi ratarea scopului pentru care am fost creaţi. Oare Dumnezeu a vrut ca noi să fim limitaţi când ne-a cerut să nu atingem acel pom? Nu cred! Ştia că nu avem protecţie pentru ce va urma să înţelegem odată cu luarea din acel pom. Erau informaţii pentru care nu eram pregătiţi. Tot în acea grădină mai era un pom: pomul vieţii. Din acela nu ne-a interzis să luăm, dar n-am fost curioşi! Am ales „frucul oprit”. Neascultarea a dus la ruperea legăturii cu Cel ce este sfânt, Cel ce este Adevărul. De atunci încoace toţi ne alimentăm din pomul cunoaşterii, mai mult sau mai puţin, dar câţi din noi dorim pomul vieţii? Cei care fac asta sunt marginalizaţi de societate, primesc etichete, sunt declaraţi fanatici, oare de ce? Pentru că vor să înţeleagă ce este „dincolo de deal”! Nu trebuie să luaţi de bun ce zic eu, verificaţi! Dumnezeu ne-a lăsat aşa cum suntem pentru că are un scop cu noi. Cum am mai spus, nu ne consideră nişte marionete pe care le trage de sfori, ci nişte fiinţe scumpe Lui, a căror viaţă vrea să fie cât mai împlinită. Pentru ca să putem găsi fericirea, împlinirea, care -contrar multor filozofii- nu sunt iluzii, trebuie să folosim ceea ce El ne-a dat. Fiecare din noi avem calităţi, lucruri bune, pe care ajunge să le valorificăm. Dar oare câţi dintre noi ne punem întrebări legate de scopul vieţii noastre? Câţi ne întrebăm cu adevărat ce e viaţa şi de ce suntem aici? Adevărul este că ne temem. De ceea ce putem găsi în noi. Dar oare de ce să ne temem? E drept că putem găsi acolo şi lucruri care nu ne vor plăcea, dar ce ne împiedică să le schimbăm? Ştim cum vrem să fim, ştim cum am vrea să devenim, ce ne opreşte? Potenţialul schimbării este în noi. Şi în relaţia cu Creatorul nostru. Nu se poate să nu găsim în jurul nostru oameni pregătiţi şi oameni înţelepţi care să ne îndrume în demersul nostru! Trebuie doar să deschidem ochii!
Pornisem de la ideea de a vă spune ce am aflat de curând. Părintele acţionează în viaţa copilului său asemeni unei umbrele care-l protejează de intemperii. Dacă viaţa părintelui nu este tocmai curată, tocmai în regulă, această umbrelă are găuri. Prin care „ploile” ajung la copil. Aşa că, în pragul tinereţii ne trezim începându-ne viaţa cu poveri, cu handicapuri, cu incapacităţi, cu lipsuri, materiale, emoţionale, spirituale. Nu e vina părinţilor, ei au dat ce au putut, dar au putut doar atât! Acum rămâne la latitudinea noastră ce facem cu viaţa noastră. Dacă părinţii nu şi-au făcut treaba bine, hai să ne schimbăm noi viaţa în ceea ce ne dorim! Hai să căutăm adânc în noi, să vedem ce ne lipseşte, să vedem ce putem schimba şi să nu mai dăm mereu vina pe alţii, pe părinţi, pe viaţă, pe soartă, pe societate!
Este timpul bilanţului: asta am făcut, asta nu! Asta vreau, acesta este scopul meu, hai să găsesc şi mijloacele de a-l atinge. Oare care sunt căile prin care îmi pot atinge scopul? Scopul meu este unul bun, viabil, îmi va aduce bine şi nu va deranja pe nimeni? Mulţi sunt superstiţioşi spunând: nu pot să-mi propun nimic pentru că voi fi dezamăgit dacă voi eşua. Dar nu este o atitudine bună. Dacă ne propunem lucruri şi atingem din ele jumătate tot este mai bine decât să nu facem nimic. Altfel nu vom înainta. Oamenii pot pierde controlul asupra vieţilor lor şi pot experimenta un sentiment de frustrare din cauza faptului că se concentrează pe lucrurile neesenţiale - a lucrurilor pe care doresc să le evite sau a acelor pe care le-au pierdut. Cel puţin acestea oferă o relativă (deşi falsă) siguranţă a „potecii bătătorite”, a imaginii cunoscute! Devenim propriii noştri ostatici când facem acest lucru, iar din această cauză se produc exact lucrurile pe care dorim să le evităm.
Putem să ne convingem să intrăm într-o stare de spirit negativă sau pozitivă cu ajutorul autocunoaşterii. Faptul că ştim cum funcţionăm, ştim cine suntem şi ce putem şi ne acceptăm dorind să îmbunătăţim punctele tari şi să estompăm punctele slabe, ne poate ajuta în demersul căutării scopului personal. Lumea noastră interioară poate fie să ne încurce, fie să ne ofere un avantaj. Datorită alegerilor pe care le facem cu toţii avem puterea de a creea un succes sau un eşec. Totuşi, există foarte mulţi oameni care nu ştiu că au de ales şi care, în consecinţă, devin ostatici ai propriilor emoţii, nevoi, dorinţe neîmplinite care se pot dezvolta până la frică şi atitudine negativă faţă de viitor.
Până la următorul blog, toate urările de bine, găsiţi direcţia bună şi urmaţi-o!
Deşi toate nevoile sunt instinctive, nu toate sunt la fel de puternice. Astfel, nevoile cele mai puternice au fost aşezate la baza piramidei trebuinţelor. Cu cât o nevoie urcă spre vârful piramidei, cu atât este mai slabă şi specifică individului respectiv. Se observă astfel că nevoile primare sunt comune atât tuturor oamenilor cât şi animalelor. Ele includ necesităţile fiziologice (cum ar fi cele biologice ca hrana, apa, aerul, igiena), somnul, sexul şi o temperatura relativ constantă a corpului.
Odată ce individul îşi satisface acest nivel de necesităţi, se poate concentra pe nevoile de siguranţă. Acestea au de a face cu stabilitatea şi consistenţa într-o lume relativ haotică. Ele ţin mai mult de integritatea fizică, cum ar fi securitatea casei şi a familiei. În unele cazuri, nevoia de siguranţă motivează unii indivizi sa devină religioşi, religia oferindu-le confortul unei promisiuni de siguranţă printr-un loc paradiziac. Nevoile de siguranţă sunt cruciale pentru copii.
Urmează apoi nevoia de iubire şi apartenenţă. In acest nivel se includ nevoia de prietenie, familie, apartenenţă la un grup, sau de implicare într-o relaţie intima non-sexuală.
La nivelul patru sunt nevoile de stimă. Acestea cuprind atât recunoaşterea venită din partea altor indivizi (care rezulta în sentimente de putere, prestigiu, acceptare, etc) cât şi din respectul de sine, ce creează sentimentul de încredere, adecvare, competenţă. Nesatisfacerea nevoilor de stimă rezulta în descurajare, şi pe termen lung în complexe de inferioritate. O nevoie pronunţată de acest fel (de exemplu nevoia pentru admiraţie) are la bază nesatisfacerea unor nevoi care stau în vârful piramidei, cele de auto-actualizare estetică.
Nevoile de auto-actualizare (afirmare, după alţi autori) vin din plăcerea instinctivă a omului de a fructifica la maximum capacităţile proprii, pentru a deveni din ce în ce mai bun.
Pe primele patru nivele ale piramidei sunt nevoile asa-zise "deficiente" (primare): o persoana nu simte nimic special dacă acestea sunt satisfăcute, dar simte un disconfort când nu sunt satisfăcute. Dincolo de aceste nevoi, următoarele mai sunt numite de "creştere". Acestea nu dispar când sunt satisfăcute, în schimb, motivează individul în continuare.
În 1970 Maslow a publicat o revizie a piramidei din 1954, situând în vârful acesteia nevoile cognitive (de a cunoaşte, de a înţelege şi de a explora) şi pe cele estetice (pentru frumuseţe, ordine, simetrie). Cu toate acestea, nu toate versiunile piramidei sale includ ultimele 2 nivele. Maslow a teoretizat că nevoile cognitive (care ţin de cunoaştere) nesatisfacute se transformă în nevoi neurotice (non-productive, care perpetuează un stil de viaţă nesănătos). De exemplu, copiii ale căror nevoi de siguranţă nu sunt satisfăcute adecvat pot deveni adulţi care pun deoparte bani sau diferite posesiuni.
Maslow crede că singurul motiv pentru care oamenii nu se mişcă în direcţia auto-realizării este din cauza obstacolelor puse în calea lor de societate, mai ales printr-o educaţie deficitară ce nu poate schimba o persoană cu o slabă pregătire pentru viaţă într-o persoană cu o abordare pozitivă. Maslow e de părere că educatorii ar trebui sa fie răspunzători de potenţialul pe care îl are un individ pentru a ajunge la auto-realizare în felul său.
Asta este părerea lui. V-o aduc la cunoştinţă pentru că este important să cercetăm toate lucrurile şi să luăm ce este bun.
Omul are câteva nevoi fundamentale pe care le-a desris deja Maslow. Aceste nevoi sunt motorul a ceea ce noi ne vom dori de la viaţă-sau nu! Cum spuneam în primul blog, creierul uman poate fi împărţit în trei componente: creierul reptilian (care se concentrează asupra unui singur lucru: supravieţuirea, este nonverbal, operând la nivelul stimulilor, este responsabil de nevoi elementare precum fuga, foamea, frica), sistemul limbic (dedicată emoţiilor şi sentimentelor, principalul loc în care se regăsesc emoţiile, atenţia, amintirile cu încărcătură emotională, se exprimă în mod exclusiv sub forma emoţiilor), care joacă rol de judecător între creierul reptilian şi neocortex (cu care procesăm gândirea abstractă, cuvintele, simbolurile, logica şi timpul). Neocortexul este divizat în emisfera stângă (raţională, verbală) şi emisfera dreaptă (spaţială, artistică).
Ce parte este preponderentă la noi? Suntem preocupaţi numai să ne fie satisfăcute nevoile primare: foamea, setea, siguranţa sau ne dorim mai mult? Ne conduce sistemul limbic, este el locomotiva vieţii nostre aşa încât satisfacerea nevoilor sentimentale trece pe primul loc? Sau avem aspiraţii mai înalte, ori mai echilibrate? Citez dintr-un test interesant: „Care parte a creierului foloseşti?” :
Creierul are doua emisfere care sunt facute sa lucreze impreuna. Emisfera stanga controleaza partea dreapta a corpului, iar emisfera dreapta contoleaza partea stanga.
Emisfera stanga este sediul limbajului, cuvantului, implica aspectele lingvistice ale scrierii, este sediul calculului logic, cifrelor, rationamentelor, capacitatii de analiza si abstarctizare. Prin ea, orice perceptie se traduce in reprezentare logica, semantica si fonetica. Emisfera stanga este logica, rationala, matematica, aristotelica, stiintifica, calculata.
Persoana dominata de emisfera stanga comunica cu exteriorul pe baza unui cod logico-analitic, are gust pentru dictionare, vocabular, are grija de a numi obiectele si clasele, prefera detaliile, prezinta logic faptele, are preferinta pentru relatiile cauzale unilaterale (cauza - efect), poseda arta de a structura frazele. Ea cauta de asemenea sa aibe explicatii pentru orice, gandirea fiind metodica si structurata. Inexplicabilul pentru astfel de persoane este o slabiciune.
Emisfera dreapta este sediul gandirii fara limbaj, al intelegerii nonverbale, al recunoasterii formelor, perceptiilor spatiale. Ea este responsabila pentru tonul si intonatiile vocii, pentru ritm, muzica, imaginatie, simtul culorilor, visarii. Emisfera dreapta este intuitiva, ilogica, irationala, poetica, platonica, imaginativa, romantica, mitica, religioasa.
Persoana prefera sa aiba cat mai multe analogii, scheme in abordarea universului, sintetizeazand si exprimand rezultatele cunoasterii in imagini. Imaginatia si intuitia isi au locul in aceasta emisfera, care este sediul competentei artistice si muzicale. Imaginatia creatoare afectiva isi are sediul in aceasta emisfera. Persoana cu aceasta emisfera dominanta are o memorie video spatiala, preferand o abordare intuitiva, interactiva sintetizand relatiile intre obiecte, folosind asociatiile de idei, reconstituind informatiile intr-un tot unitar. Persoana judeca lucrurile in dependenta de context, neizolat.
Avand in vedere aceste caracteristici s-au pus in evidenta profesiile in care sunt implicate una sau alta dintre emisfere in mod preponderent:- profesii care implica folosirea emisferei stangi: inginer, tehnician, economist, administrator, medic, jurist, informatician, chimist, matematician;- profesii care implica folosirea emisferei drepte: muzician, dansator, scriitor, artist, poet, psiholog, sculptor, expert in relatii umane, filozof (fondator de sistem), manager, actor.
Nu pot posta şi fotografia care era ataşată pentru că este în mişcare. Am încercat să o postez, darn u se mai mişcă. Pentru cei interesaţi, o pot trimite pe mail.
Ca să continui ideea blogului, revin asupra întrebării: cum găsim drumul înapoi spre frumuseţea vieţii? Creierul omului a fost deseori asemănat de către cercetători cu un aisberg: abia vârful se vede puţin, dar peste 70% este sub apă. Cât din subconştient cunoaştem? Oare putem avea acces la informaţiile de acolo? Ce anume ne motivează să mergem înainte? Ce anume ne motivează să mergem înapoi? Psihologii pun adesea eşecurile din viaţă pe seama suferinţelor din copilărie. Preoţii le pun pe seama blestemelor generaţionale. Şi unii şi alţii au dreptate, dacă menţin echilibrul în expunerile lor şi nu fac literă de lege din asta. Educaţia contează. Moştenirea genetică contează. Moştenirea spirituală contează. Altfel, cum se explică fenomenul larg răspândit când cineva devine alcoolic dacă şi tatăl său a fost aşa?! Este clar că dacă mama a avut cancer sau diabet, este mai mare riscul să-l fac şi eu, dar ce legătură are alcoolismul? Are şi ăsta vreo genă?
De curând am aflat un lucru cel puţin interesant. Înainte să mă acuzaţi de fanatism religios, gândiţi-vă puţin la cele pe care le voi spune. Ştim că omul are trup, suflet şi duh. Dacă moştenirea genetică este valabilă şi dovedită, de ce nu ar fi şi cea spirituală? Pentru că nu toţi oamenii cred în Dumnezeu şi pentru că este corect ca omul să aibă dreptul de a alege în ce să creadă. Însuşi Dumnezeu i-a dat omului dreptul să aleagă atunci când i-a spus: „Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit.” Dar omul a luat şi a mâncat. A murit? Nu, cel puţin nu imediat! Dar moartea este de mai multe feluri. Pe lângă moartea fizică există şi cea spirituală. Asta este despărţirea de Creatorul nostru. Prin neascultare. Sau, cum spun teologii, păcat. Ce înseamnă păcat? Pe lângă neascultare înseamnă şi ratarea scopului pentru care am fost creaţi. Oare Dumnezeu a vrut ca noi să fim limitaţi când ne-a cerut să nu atingem acel pom? Nu cred! Ştia că nu avem protecţie pentru ce va urma să înţelegem odată cu luarea din acel pom. Erau informaţii pentru care nu eram pregătiţi. Tot în acea grădină mai era un pom: pomul vieţii. Din acela nu ne-a interzis să luăm, dar n-am fost curioşi! Am ales „frucul oprit”. Neascultarea a dus la ruperea legăturii cu Cel ce este sfânt, Cel ce este Adevărul. De atunci încoace toţi ne alimentăm din pomul cunoaşterii, mai mult sau mai puţin, dar câţi din noi dorim pomul vieţii? Cei care fac asta sunt marginalizaţi de societate, primesc etichete, sunt declaraţi fanatici, oare de ce? Pentru că vor să înţeleagă ce este „dincolo de deal”! Nu trebuie să luaţi de bun ce zic eu, verificaţi! Dumnezeu ne-a lăsat aşa cum suntem pentru că are un scop cu noi. Cum am mai spus, nu ne consideră nişte marionete pe care le trage de sfori, ci nişte fiinţe scumpe Lui, a căror viaţă vrea să fie cât mai împlinită. Pentru ca să putem găsi fericirea, împlinirea, care -contrar multor filozofii- nu sunt iluzii, trebuie să folosim ceea ce El ne-a dat. Fiecare din noi avem calităţi, lucruri bune, pe care ajunge să le valorificăm. Dar oare câţi dintre noi ne punem întrebări legate de scopul vieţii noastre? Câţi ne întrebăm cu adevărat ce e viaţa şi de ce suntem aici? Adevărul este că ne temem. De ceea ce putem găsi în noi. Dar oare de ce să ne temem? E drept că putem găsi acolo şi lucruri care nu ne vor plăcea, dar ce ne împiedică să le schimbăm? Ştim cum vrem să fim, ştim cum am vrea să devenim, ce ne opreşte? Potenţialul schimbării este în noi. Şi în relaţia cu Creatorul nostru. Nu se poate să nu găsim în jurul nostru oameni pregătiţi şi oameni înţelepţi care să ne îndrume în demersul nostru! Trebuie doar să deschidem ochii!
Pornisem de la ideea de a vă spune ce am aflat de curând. Părintele acţionează în viaţa copilului său asemeni unei umbrele care-l protejează de intemperii. Dacă viaţa părintelui nu este tocmai curată, tocmai în regulă, această umbrelă are găuri. Prin care „ploile” ajung la copil. Aşa că, în pragul tinereţii ne trezim începându-ne viaţa cu poveri, cu handicapuri, cu incapacităţi, cu lipsuri, materiale, emoţionale, spirituale. Nu e vina părinţilor, ei au dat ce au putut, dar au putut doar atât! Acum rămâne la latitudinea noastră ce facem cu viaţa noastră. Dacă părinţii nu şi-au făcut treaba bine, hai să ne schimbăm noi viaţa în ceea ce ne dorim! Hai să căutăm adânc în noi, să vedem ce ne lipseşte, să vedem ce putem schimba şi să nu mai dăm mereu vina pe alţii, pe părinţi, pe viaţă, pe soartă, pe societate!
Este timpul bilanţului: asta am făcut, asta nu! Asta vreau, acesta este scopul meu, hai să găsesc şi mijloacele de a-l atinge. Oare care sunt căile prin care îmi pot atinge scopul? Scopul meu este unul bun, viabil, îmi va aduce bine şi nu va deranja pe nimeni? Mulţi sunt superstiţioşi spunând: nu pot să-mi propun nimic pentru că voi fi dezamăgit dacă voi eşua. Dar nu este o atitudine bună. Dacă ne propunem lucruri şi atingem din ele jumătate tot este mai bine decât să nu facem nimic. Altfel nu vom înainta. Oamenii pot pierde controlul asupra vieţilor lor şi pot experimenta un sentiment de frustrare din cauza faptului că se concentrează pe lucrurile neesenţiale - a lucrurilor pe care doresc să le evite sau a acelor pe care le-au pierdut. Cel puţin acestea oferă o relativă (deşi falsă) siguranţă a „potecii bătătorite”, a imaginii cunoscute! Devenim propriii noştri ostatici când facem acest lucru, iar din această cauză se produc exact lucrurile pe care dorim să le evităm.
Putem să ne convingem să intrăm într-o stare de spirit negativă sau pozitivă cu ajutorul autocunoaşterii. Faptul că ştim cum funcţionăm, ştim cine suntem şi ce putem şi ne acceptăm dorind să îmbunătăţim punctele tari şi să estompăm punctele slabe, ne poate ajuta în demersul căutării scopului personal. Lumea noastră interioară poate fie să ne încurce, fie să ne ofere un avantaj. Datorită alegerilor pe care le facem cu toţii avem puterea de a creea un succes sau un eşec. Totuşi, există foarte mulţi oameni care nu ştiu că au de ales şi care, în consecinţă, devin ostatici ai propriilor emoţii, nevoi, dorinţe neîmplinite care se pot dezvolta până la frică şi atitudine negativă faţă de viitor.
Până la următorul blog, toate urările de bine, găsiţi direcţia bună şi urmaţi-o!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu