Ce-aţi face dacă aţi fi luat ostatic? Cum aţi reacţiona şi cum v-aţi simţi? Ce i-aţi spune persoanei care v-a luat ostatic? Din fericire, probabilitatea de a fi luaţi ostatici este foarte mică, totuşi, putem fi luaţi ostatici la modul metaforic. Putem fi detreminaţi să ne simţim ameninţaţi, manipulaţi şi transformaţi în victime în fiecare zi de către şefi, colegi, clienţi, membri ai familiei sau de orice persoană cu care interacţionăm. De asemenea putem deveni ostatici ai evenimentelor şi circumstanţelor din viaţa noastră. Putem deveni chiar propriii noştri ostatici, lăsându-ne controlaţi de cadrul mental, emoţiile şi deprinderile noastre.
Oare câţi dintre noi permitem evenimentelor exterioare să preia controlul asupra noastră fără să ne dăm seama? Aţi fost vreodată supărat că vacanţa v-a fost stricată de vremea rea? Atitudinea negativă a cuiva v-a indispus?
Senzaţia că suntem ţinuţi ostatici este evidentă mai ales când relaţiile interpersonale în care puterea, autoritatea sau poziţia de superioritate folosite în mod abuziv sau constituie o sursă de teamă nejustificată. Întrebarea este de ce atât de multe persoane îndură situaţii nefericite? De ce rămân în relaţii abuzive, fie cu un partener, fie la serviciu, fie cu un prieten? Motivele sunt complexe, dar în esenţă este vorba de faptul că aceste persoane şi-au pierdut capacitatea de a-şi controla mintea, astfel încât să-şi folosească puterea personală pentru a acţiona pentru ieşirea din situaţia nefericită.
Potrivit neurologului Paul MacLean creierul uman este format din 3 creiere separate care se află în strânsă legătură: creierul reptilian (care se concentrează asupra unui singur lucru: supravieţuirea, este nonverbal, operând la nivelul stimulilor, este responsabil de nevoi elementare precum fuga, foamea, frica), sistemul limbic (dedicată emoţiilor şi sentimentelor, principalul loc în care se regăsesc emoţiile, atenţia, amintirile cu încărcătură emotională, se exprimă în mod exclusiv sub forma emoţiilor), care joacă rol de judecător între creierul reptilian şi neocortex (cu care procesăm gândirea abstractă, cuvintele, simbolurile, logica şi timpul). Neocortexul este divizat în emisfera stângă (raţională, verbală) şi emisfera dreaptă (spaţială, artistică).
Neputinţa este unul dintre primele semne că te laşi luat ostatic. Neputinţa otrăveşte persoana în cauză şi îi provoacă sentimente de neajutorare şi prizonierat. Care sunt cuvinetele şi expresiile care însoţesc sentimentul ca eşti luat ostatic? „n-am de ales”, „mă simt prins în capcană”, „mă simt groaznic”, „urăsc chestia asta”. Dialogul mental negativ pe care-l întreţinem cu noi înşine poate să ne ţină ostatici în acea situaţie. Sentimentul de prizonierat începe cu un cadru mental conform căruia suntem obligaţi să facem ceva ce nu dorim şi continuă cu atitudine negativă. Dacă ascultăm cuvintele pe care le folosim realizăm otrava din mintea noastră. Indiferent de cultura din care facem parte, educaţie sau vârstă, cercetătorii au dovedit că avem mai multe cuvinte care exprimă emoţii negative.
Ca o concluzie a acestui scurt rezumat, putem deveni ostatici atunci când renunţăm la puterea personală şi ne permitem să ne simţim captivi şi neajutoraţi. Fie că este vorba de o situaţie gravă, serioasă (pierderea cuiva drag, şomajul, probleme financiare) sau ceva mai puţin ireversibil (cearta cu un coleg, şef, prieten, partenerul, un vecin) faptul că ne permitem să fim luaţi ostatici de persoane sau circumstanţe înseamnă că vom avea dificultăţi în soluţionarea problemei la modul productiv. Gândirea negativă este otravă pentru mintea noastră. Antidotul pentru sentimentul neputinţei este crearea unei legături emoţionale prin relaţionarea cu oamenii sau cu anumite obiective, putem crea legături care să ne asigure că suntem suficient de puternici ca să facem faţă oricărei situaţii. Stabilirea legăturilor reprezintă un mecanism de supravieţuire pentru noi toţi şi prin intermediul acestui mecanism ne îmbogăţim vieţile.
Omul este o fiinţă socială. Nu poate supravieţui singur. Dacă vreţi neapărat să mă contraziceţi îmi puteţi da exemplu asceţii care aleg să trăiască în peşteri, dar eu aş spune că ei sunt tocmai excepţia care confirmă regula. Lloyd Douglas spune în cartea lui „Obsesia” următoarele: „I se părea straniu că ţine în mâna lui textul unei cărţi de ştiinţă, referitoare la expansiunea şi îmbogăţirea personalităţii omeneşti”. Autorul ajunge la această concluzie după ce înţelege că a oferi înseamnă mult mai mult decât a primi.
Avem întotdeauna de ales cum gândim, cum ne realaţionăm, cum acţionăm. Lumea poate fi foarte diferită în funcţie de starea noastră mentală. Faptul că învăţăm să nu devenim propriii noştri ostatici sau ai altora ne permite să ne controlăm vieţile fără ca circumstanţele exterioare să se schimbe. Dacă vom căuta satisfacţia numai în exterior vom avea numai satisfacţii efemere. Când suntem conştienţi că avem de ales în orice situaţie putem manifesta o atitudine pozitivă. Putem alege să ne bucurăm de relaţiile noastre în libertate deplină.
Starea de spirit pozitivă ne va aduce bucurie şi libertate, vom putea fi noi înşine, vom putea oferi ceea ce avem ca ceilalţi să fie îmbogăţiţi, iar prin aceasta devenim şi noi mai bogaţi.
Oare câţi dintre noi permitem evenimentelor exterioare să preia controlul asupra noastră fără să ne dăm seama? Aţi fost vreodată supărat că vacanţa v-a fost stricată de vremea rea? Atitudinea negativă a cuiva v-a indispus?
Senzaţia că suntem ţinuţi ostatici este evidentă mai ales când relaţiile interpersonale în care puterea, autoritatea sau poziţia de superioritate folosite în mod abuziv sau constituie o sursă de teamă nejustificată. Întrebarea este de ce atât de multe persoane îndură situaţii nefericite? De ce rămân în relaţii abuzive, fie cu un partener, fie la serviciu, fie cu un prieten? Motivele sunt complexe, dar în esenţă este vorba de faptul că aceste persoane şi-au pierdut capacitatea de a-şi controla mintea, astfel încât să-şi folosească puterea personală pentru a acţiona pentru ieşirea din situaţia nefericită.
Potrivit neurologului Paul MacLean creierul uman este format din 3 creiere separate care se află în strânsă legătură: creierul reptilian (care se concentrează asupra unui singur lucru: supravieţuirea, este nonverbal, operând la nivelul stimulilor, este responsabil de nevoi elementare precum fuga, foamea, frica), sistemul limbic (dedicată emoţiilor şi sentimentelor, principalul loc în care se regăsesc emoţiile, atenţia, amintirile cu încărcătură emotională, se exprimă în mod exclusiv sub forma emoţiilor), care joacă rol de judecător între creierul reptilian şi neocortex (cu care procesăm gândirea abstractă, cuvintele, simbolurile, logica şi timpul). Neocortexul este divizat în emisfera stângă (raţională, verbală) şi emisfera dreaptă (spaţială, artistică).
Neputinţa este unul dintre primele semne că te laşi luat ostatic. Neputinţa otrăveşte persoana în cauză şi îi provoacă sentimente de neajutorare şi prizonierat. Care sunt cuvinetele şi expresiile care însoţesc sentimentul ca eşti luat ostatic? „n-am de ales”, „mă simt prins în capcană”, „mă simt groaznic”, „urăsc chestia asta”. Dialogul mental negativ pe care-l întreţinem cu noi înşine poate să ne ţină ostatici în acea situaţie. Sentimentul de prizonierat începe cu un cadru mental conform căruia suntem obligaţi să facem ceva ce nu dorim şi continuă cu atitudine negativă. Dacă ascultăm cuvintele pe care le folosim realizăm otrava din mintea noastră. Indiferent de cultura din care facem parte, educaţie sau vârstă, cercetătorii au dovedit că avem mai multe cuvinte care exprimă emoţii negative.
Ca o concluzie a acestui scurt rezumat, putem deveni ostatici atunci când renunţăm la puterea personală şi ne permitem să ne simţim captivi şi neajutoraţi. Fie că este vorba de o situaţie gravă, serioasă (pierderea cuiva drag, şomajul, probleme financiare) sau ceva mai puţin ireversibil (cearta cu un coleg, şef, prieten, partenerul, un vecin) faptul că ne permitem să fim luaţi ostatici de persoane sau circumstanţe înseamnă că vom avea dificultăţi în soluţionarea problemei la modul productiv. Gândirea negativă este otravă pentru mintea noastră. Antidotul pentru sentimentul neputinţei este crearea unei legături emoţionale prin relaţionarea cu oamenii sau cu anumite obiective, putem crea legături care să ne asigure că suntem suficient de puternici ca să facem faţă oricărei situaţii. Stabilirea legăturilor reprezintă un mecanism de supravieţuire pentru noi toţi şi prin intermediul acestui mecanism ne îmbogăţim vieţile.
Omul este o fiinţă socială. Nu poate supravieţui singur. Dacă vreţi neapărat să mă contraziceţi îmi puteţi da exemplu asceţii care aleg să trăiască în peşteri, dar eu aş spune că ei sunt tocmai excepţia care confirmă regula. Lloyd Douglas spune în cartea lui „Obsesia” următoarele: „I se părea straniu că ţine în mâna lui textul unei cărţi de ştiinţă, referitoare la expansiunea şi îmbogăţirea personalităţii omeneşti”. Autorul ajunge la această concluzie după ce înţelege că a oferi înseamnă mult mai mult decât a primi.
Avem întotdeauna de ales cum gândim, cum ne realaţionăm, cum acţionăm. Lumea poate fi foarte diferită în funcţie de starea noastră mentală. Faptul că învăţăm să nu devenim propriii noştri ostatici sau ai altora ne permite să ne controlăm vieţile fără ca circumstanţele exterioare să se schimbe. Dacă vom căuta satisfacţia numai în exterior vom avea numai satisfacţii efemere. Când suntem conştienţi că avem de ales în orice situaţie putem manifesta o atitudine pozitivă. Putem alege să ne bucurăm de relaţiile noastre în libertate deplină.
Starea de spirit pozitivă ne va aduce bucurie şi libertate, vom putea fi noi înşine, vom putea oferi ceea ce avem ca ceilalţi să fie îmbogăţiţi, iar prin aceasta devenim şi noi mai bogaţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu