Am fost câteva zile plecaţi la munte şi ne-am răcorit sufletele de arşiţa oraşului şi a verii… Câteva zile în care am fugit departe de lumea dezlănţuită încercând a înţelege şi asimila frumuseţile create de Dumnezeu. Acest articol se vrea o dedicaţie prietenei mele Lorelei, pentru că atunci când am vazut trandafirii din curtea gazdei, m-am gândit la ea şi la trandafirii din sufletului ei, care, cu spini cu tot, întregesc fiinţa ei specială. A nu se înţelege că ea ar avea spini, însă viaţa uneori nu este blândă cu noi şi trandafirii au ţepi care lasă urme adânci şi treceri pentru aduceri aminte. Toate asta fac din noi ceea ce suntem, cu bune şi mai puţin bune. Lorelei, am fotografiat aceste flori ca să ţi le dedic ţie, chiar dacă nu sunt toate trandafiri, cu drag.
7 comentarii:
uneori las cuvântul din lanţ
să muşte din femeie
că ştiu
într-un târziu
se-ntoarce la mine
... ca un bumerang?
multumesc pentru semnul trecerii tale, chiar ma intrebam ce mai faci.... dar din moment ce scrii, inseamna ca esti bine. hug.
Frumoase florile - chiar daca se trec repede. Avem de invatat si noi de la ele, ca si noi suntem trecatori.
daca te-ntrebi de unde-si ia culoare trendafirul, e simplu. am stat aseara pe-o culme si-am privit cum cade soarele pe-o geana. in tanguirea lui s-a colorat vazduhul si din culoarea cerului a curs peste un palc de trandafiri ce au ramas incondeiati de cerul invapaiat.
Daniel, multumesc intr-un fior de incantare, c-ai trecut pe aici. Cred ca ai dreptate, de acolo isi iau culoarea trandafirii. Cand o sa vada toti oamenii asta, ca sa stie sa respecte natura si Creatia?!
ce bien o duci tu. Munte, vacanta... :) Bravo!
te-ai alaturat "bloggeritelor cu flori" si apreciez trandafirii, floarea-soarelui si papadiile.
Trimiteți un comentariu