Blogul este făcut să fie scris sau citit?

Citeam într-una din zilele astea despre existenţa blogului… Multă lume se întreabă, ca şi mine, „ce caut eu aici, de ce scriu... „ - pentru că este un fenomen relativ nou pe „piaţa” media. „De ce va faceti blog, copii? Care este scopul vostru?” zice cetin.ro şi tot el zice “Blogurile sunt scrise pentru cititor. Cred că aceasta este definiţia care ar trebui să existe în wikipedia. Voi…pentru cine scrieţi?”
„Scriu, fiindcă – de multă vreme consider – aş avea ceva de spus şi ar fi, în ochii mei, păcat să nu spun. Scriu pentru oamenii (cîţi sunt şi vor mai fi) care citesc cu ochi buni cele scrise de mine şi care cred că scriu cinstit ceea ce scriu.” spune Alexandru Husar.
„De ce scrieti sau de ce scriem si in ce scop? Nu stiu daca chiar toti scriitorii sunt framintati de astfel de intrebari, cum cred cei doi profesori de literatura, dar ceea ce este sigur e curiozitatea noastra, a cititorilor, de a afla raspunsuri. Borges constata: "Scriu pentru ca asta e destinul meu". La Fontaine credea, si el, in predestinare: "Cerul m-a facut autor". Cu o modestie jucata, Beckett marturisea: "Nu sint bun decit pentru asta". Cu alt prilej, Borges definea simplu scopul a ceea ce face: "Scriu pentru mine, pentru prieteni, pentru a mai indulci mersul lucrurilor". Altii cred ca a scrie e un mod de distractie, dar si un mod de a rezista la mizeriile, tragismul si absurdul existentei. "Ceea ce ma obliga sa scriu este, cred eu, teama de a innebuni" – zicea Bataille, iar Gide era si mai categoric: "Scriu pentru ca nimeni nu asculta. Daca n-as scrie, m-as sinucide". In esenta, nu altceva voia sa spuna si Michel Buton: "Nu scriu romane pentru a le vinde, ci ca sa realizez o unitate in viata mea". Sau Hrabal: "A scrie e un mod de a ma apara impotriva sinuciderii; un mod de a fugi de toate". Tot un refugiu este scrisul si pentru Nathalie Sarrante: "Cind scriu nu ma gindesc la nimic din afara. Nu exista atunci pentru mine decit textul". Dar printre scriitori nu sint deloc putini cei pragmatici sau lucrativi. Giraudoux a recunoscut ca scrie "pentru a fi bogat si luat in seama". In seama a fost luat; nu stiu daca s-a si imbogatit, fiindca nu am citit nici o biografie a lui. Paul Morand avea aceeasi motivatie: "Scriu pentru a fi bogat si stimat". Mai putin pretentios este Saint-John Perse al carui raspuns este: "pentru a trai mai bine". Jules Renard scria "pentru a fi iubit", iar Byron "pentru a place femeilor". Soupanet vede in scris un prilej de amuzament. Paul Valery marturisea ca scrie "din slabiciune", pe cind Joseph Roth "pentru ca primavara sa revina".
In ce ma priveste, ma impresioneaza mai mult confesiunea lui Bernanos: "Scriu pentru a ma justifica in ochii copilului care am fost". Dar si mai mult, la intrebarea de ce scrieti?, mi-a placut raspunsul lui Cendrars: "Pentru că" spune autorul articolului în http://www.evenimentul.ro/articol/scriu-pentru-ca-nimeni.html

Blogul este scris ca să fie citit sau ca să fie scris?
Odată cu explozia asta de bloguri, găsim fel şi fel de ciudăţenii pe internet. Dar, pentru că în ultima vreme oamenii sunt prea grăbiţi, parcă şi pentru a exista, nu mai ştim să legăm, să păstrăm şi să construim relaţii. Avem nevoie să ne exprimăm. Omul este fiinţă socială şi are nevoie de comunicare. Ce comunicăm? Atitudini, gânduri proprii, critici la adresa sistemului în care trăim, informaţii?! De toate pentru toţi... Ne face asta mai bogaţi intelectual sau sufleteşte? Ne ajută să ne exprimăm mai bine, sau ne însingurează şi mai tare? Ce e blogul? Am mai scris despre asta .
Eu ştiu preferinţele mele: vreau să fiu informată corect, îmi plac blogurile care conţin psihologie şi cele cu conţinut literar. Nu mă interesează cele care conţin limbaj vulgar, cele cu trimiteri la youtube şi cele care au articole foarte scurte. Când am auzit prima dată cuvinte ca blog, bloger, nu ştiam cu ce se mănâncă, (de parcă acum aş stii mai mult), dar mă pun dimineaţa în faţa calculatorului şi citesc. Am găsit, pe unde am umblat, valori adevărate. Am găsit oameni creativi, cu suflet frumos. Mi-a făcut plăcere să citesc gândurile lor. Încă nu ştiu de ce mi-am făcut blog. Am început din nevoia de a-mi face publică Asociaţia. Apoi m-am gândit că ar trebui să-mi fac o pagină a mea, care nu are legătură cu munca din asociaţie, unde să spun ce gândesc. Poate şi ce simt, deşi aici sunt cam repetentă. Marea mea pasiune a rămas scrisul. Doar o pasiune. Fără a deveni vocaţie. Fără a deveni sursă de venit. Scriu pentru că-mi place. Este modul meu de a mă exprima. Nu îndrăzneam să sper că cineva îmi va citi rândurile stângace. Când m-am găsit pe google, aproape că am plâns. E un efort? Poate şi asta. Dar neînsemnat, pe lângă satisfacţia pe care o am citind rânduri scrise de alţii. În prima tinereţe citeam mult. Acum mi-am mai pierdut din această obişnuinţă, chiar dacă îi simt lipsa, nu mai am atâta timp. E greu să accepţi schimbarea de la o anumită vârstă, dar este posibil, dacă vrei să faci faţă ritmului în care cresc copiii. Detest expresii ca „pe vremea mea, nu era aşa... sau nu se făcea aşa...” pentru că sunt spuse cu un aer superior de reproş „copile, eu ştiu mai bine, eu sunt buricul pământului, tu nu ştii nimic, fără mine eşti mort...”. Viteza cu care se schimbă lumea, media, mediul... ne-a cam prins cu garda jos. Dacă nu încercăm să ne adaptăm, noi vom fi cei „morţi”, nu tinerii!
A lua atitudine. Este şi ăsta un motiv de a scrie. Ce mă doare, este că, deşi se tot „ia atitudine” în diverse domenii, se ia doar vorbit, nu se face nimic practic. Am văzut aseară un film în care cineva comenta: "Omenirea nu reacţionează decât la catastrofe. Trebuie să ţii o torţă aprinsă la fundul umanităţii ca să obţii o reacţie!" Mie nu-mi plac balivernele, ci faptele. Aş vrea să văd că oamenii se adună la propriu şi încetează să se ascundă după nick-uri şi schimbă lumea. Deocamdată rămâne doar un deziderat.
Aşa că rămâne întrebarea, blogul se scrie pentru a fi scris, sau pentru a fi citit?
Ca şi mine, mulţi au început să scrie pentru că le place... timpul triază nonvalorile (să sperăm) şi va rămâne doar ce este veritabil. Va deveni blogul sursa noastră viitoare de informaţie, de cultură, de ce-o mai fi, aşa cum spun documentarele? Sau vor deveni amintiri ale unei epoci de tranziţie... de la scrisul pe hârtie la pagini electronice? Vom vedea. Eu continui să scriu, dar mai ales să citesc. Îmi umplu mintea şi inima cu gândurile voastre minunate. Şi vreau să vă mulţumesc pentru ce-mi dăruiţi.