Îmi place atmosfera de sărbătoare, cu festivitatea ei, cu bogăţia de arome, gusturi, texturi... cu mulţimea de vizite, oaspeţi şi activităţi, toate îmi plac. Dar când mă întorc la rutina mea obişnuită mă simt acasă, simt că abia m-am întors dintr-o călătorie şi primul lucru pe care îl fac este să-mi desfac bagajele şi apoi să mă trântesc în pat: ce bine e acasă!
Oare numai eu simt aşa? Poate! Pentru că fetele mele exclamă de obicei: "Of, mâine iar mergem la şcoală!" iar soţul meu spune "Mâine iar la scârbici....!" Numai eu rămân pe lângă casă şi constat cât de mult îmi place rutina! Mă ramolesc? Îmbătrânesc? Odată nu eram aşa. Cu cât era viaţa mea mai agitată, cu atât îmi plăcea mai mult! Dar, poate că pe atunci încercam să-mi îngrop adânc în mine simţămintele şi singurătatea, atât de adânc încât să uit de ele şi, dacă îmi aduc cumva aminte, să nu ajung la ele. Acum îmi place ce găsesc în mine şi nu mă mai tem să rămân singură. Savurez cu multă plăcere, ca pe o prăjitură bună, pacea dinlăuntrul meu.
Viaţa se schimbă. Viaţa NE schimbă. Dacă ne lăsăm modelaţi, s-ar putea să fim mulţumiţi. Nu încerc să fac filozofie, nu încerc să dau "lecţii de psihologie", doar constat. E bine să trăieşti în pace şi siguranţă. Şi, dacă nu le ai, să le cauţi!
Cristos a înviat, dragii mei. Şi odată cu Paştele se întoarce şi primăvara în vieţile noastre, învie şi natura, scotem şi noi capetele la soare şi, chiar dacă învie şi microbii, îi biruim noi cumva! Important este să reînvăţăm să zâmbim. Am tot auzit zilele astea că, deşi nu costă nimic, un zâmbet pare tare rar şi scump la vedere. Nu mai ştim să ne bucurăm, nu mai ştim să ne iubim unii pe alţii, nu mai dorim să trăim ci ne mulţumim să supravieţuim crispaţi şi anemici, lăsând timp preţios, care nu se mai întoarce, să treacă printre noi, prin noi, pe lângă noi ....
Am început o carte pe care mi-am făcut-o cadou de Paşti: "Secretele comunicării. Cum să vorbeşti astfel ca partenerul tău să te asculte. Cum să asculţi astfel ca partenerul tău să vorbească." Am găsit ieri ceva extrem de interesant în carte, ceva care mi-a schimbat sau, mai bine zis mi-a confirmat ceea ce credeam eu despre certuri. "În ascultarea activă, trebuie să laşi deoparte orice idee preconcepută cu privire la modul în care ar trebui să simtă partenerul tău. Ascultarea activă presupune acceptarea totală a modului în care partenerul tău simte în momentul acela. Emoţiile lui nu sunt nici bune nici greşite. Ele sunt, pur şi simplu, ceea ce sunt: simţăminte tranzitorii care vin şi trec. Simţămintele negative, pe care este posibil să le auzi exprimate, nu sunt gravate pentru totdeauna în mintea sau în inima partenerului tău." Nu intenţionasem să scriu despre carte, dar, dacă veni vorba, m-am gândit să vă împărtăşesc gândurile mele referitoare la ea. Se face atâta caz de ceea ce spunem la un moment dat sub imperiul emoţiilor... nu trecem peste asta ferească Dumnezeu, nu iertăm şi nu uităm ce a zis sau ce a făcut cineva la nervi. Când am găsit aceste cuvinte în carte mi-am dat seama că nu sunt deloc deraiată, dacă nu ţin cont de lucrurile pe care le debitează cineva la un moment dat la furie, pot trece destul de uşor peste afronturi sau discuţii contradictorii şi am crezut la un moment dat că s-a rupt vreun resort în mine pentru că nu reacţionez ca majoritatea oamenilor, nu răspund la rău cu rău. Dar, iată că este, se pare, mai bine aşa. Pentru sănătatea mea şi pentru cei din jur, care merită să le fie dat credit, chiar dacă uneori mai greşesc. Cu toţii greşim. Mă amuz mereu cum, în preajma sărbătorilor, toată media vuieşte cu sloganuri de tip: "să fim mai buni, mai îngăduitori, mai iubitori... bla, bla...". De ce să fim numai de sărbători? E prea greu să fim mereu?
Hm. De unde plecasem şi pe unde bântui acum! Înainte să ajung pe cine ştie ce coclauri, vă las urându-vă să aveţi tot ceea ce aveţi nevoie ca să fiţi fericiţi, iubiţi şi împliniţi!
 |
| Cu familia mea la "Casa Iepuraşului" |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu