Cine a mai rămas în România

Am primis acest mesaj pe mail şi am răs dulce amar la citirea lui. Mă gândeam să-l pun pe blog ca să-l citiţi şi voi.

Cine-a mai ramas in Romania

Zugravul.
Are o tigara in coltul gurii si chef de munca in coltul indepartat al vietii. Tricoul rupt de pe el nu-ti da nici o idee despre onorariul pe care il va cere la capatul unei zile de spoit in lene, pe un perete care nu se poate opune sau fugi. Ideile lui sint alea din reclama de la bere. Nevoile sint cele naturale, si in multe dintre ele apare si un copac, exact ca in cazul ciinilor. Viata lui e si ea o reclama: la societatea moderna, care a reusit cumva sa elimine selectia naturala.
Acum 30 de mii de ani, zugravul ar fi fost ucis pe loc, dupa primul cerb desenat strimb in pestera, la Lascaux .

Baba urbana.
Spre deosebire de sora ei de la sat, baba urbana a vazut multe si stie tot. Isi uraste, in ordine, nora, vecina, vecinul, administratorul, cartierul, orasul. Paradoxal, isi iubeste insa tara , chiar daca nu-I poate gasi alte calitati decit acelea cu care a ramas din cartea de romana, 1955. Baba urbana banuieste ca totul in jurul ei e facut s-o fure: administratia blocului, compania de gaze, strainul care tocmai a intrat in hol si se uita suspect la cutiile de scrisori. Asta nu-i face in nici un fel viata mai buna.

Destinul babei e sa moara, iar ea accepta asta si nu se mai ocupa cu absolut nimic. La noi lipsesc cu desavirsire babele din America , alea care se duc voluntare la ONG-uri, sau alea din Franta, care merg la mitinguri, cind nu citesc literatura de stinga. Babele noastre doar voteaza, maninca mult, birfesc toata lumea si circula gratis cu RATB.

Soferul manelist.
E rapid, pentru ca nu poate fi nimic altceva, in afara de negustor de droguri sau combinator de terenuri. Cel mai bun lucru din viata lui e motorul, facut de un neamt cu mult mai destept, insa soferul nostru nu pare sa sesizeze ironia. Ii place sa imparta: pumni, muzica, opinii.
Stie despre tine ca esti prost. Stie ca el e destept, iar viata, in felul asta, devine foarte simpla. De-aia soferul manelist e cel mai relaxat dintre romanii care au ramas in tara . Cind te intrebi de ce Mazare a pus palmieri la Constanta , raspunsul e limpede pe sosea: pentru ca maimutele erau deja acolo. Si nici n-aveau dusmani naturali.

Inginerul.
A lucrat cindva in cercetare. Revolutia l-a prins la planseta, desenind cladiri urite, cu speranta ca intr-o buna zi va fi lasat sa fie genial. Cind a fost lasat, a continuat sa fie el insusi, cu program clar: Dimineata la 8 la serviciu, la 5 acasa, la 8 la a doua sticla de vin. Inauntrul lui sint o multime de bagaje desfacute si lasate asa, in lipsa de o noua destinatie: literatura SF, poeti optzecisti, doua-trei iubiri, neaparat consumate la Costinesti, cu Radiovacanta undeva in surdina.

Se misca greu printre ele si de-aia e deprimat. Spera sa vina vremuri mai bune, chiar si cind apar la orizont, el spera ca o sa-i bata la usa, sa-l ia de mina pina in Germania, unde sigur cineva stie de lucrarea lui de diploma, o revolutie la vremea ei.

Bogatul.
In ciuda previziunilor optimiste ale telenovelelor, bogatii nu pling. Nu au de ce, nu au cind, nu le-a adus aminte secretara. Cei mai multi nu stiu ca sint bogati - pentru ca nu se mai masoara in raport cu tine, ci in raport cu alti bogati. Chestia asta aduce cu sine o situatie pe care nici psihologul platit cu 200 euro/ora n-o poate rezolva: sint bogati cu Mercedes care sufera ca n-au Bugatti. Bogatul roman are si o alta problema: nu e bogat decit aici. Cind iese din tara ,e doar ostentativ.

Baiatul de club.
El e in general fiul celui de mai sus. Ziua lui de munca e noaptea, spaima lui e moartea de plictiseala. Exemplarele cele mai robuste rezista fara mincare o saptamina si pina la doua zile fara paparazzi.
Ideile lui sint simple: mosule, du-te tu la scoala, daca n-ai bani de distractie! Zilele lui sint numarate: le numara presa de scandal si poporul odata cu ea, cind scoate din frigider brinza, la o salata de rosii taiate repede, pina nu incepe Magda la OTV.

Toti astia au ramas in tara . Restul au plecat, si nu in concediu. Or mai fi si altii, nu stiu, e treaba institutelor sa ne zica. Ce vreau eu sa va spun e altceva:

Uitati-va la ei si incercati apoi sa va inchipuiti ca, din marfa asta, trebuie sa facem o natiune.