vineri, 31 octombrie 2008

Dileme: domnilor doctori, ce părere aveţi?

N-am fost prea activă în ultima vreme în ce priveşte bloguitul, mă şi mir că mai treceţi pe la mine, dar aşa am fost eu întotdeauna: muncesc în salturi. Acum, de când sunt creştină, pun asta pe „seama” versetelor din Ecleziastul „este o vreme pentru orice”. La mine a fost o vreme pentru acumulare. Am străbătut o lună încărcată de semnificaţii şi acum încerc să le discern.
N-am putut niciodată să văd lumea întru totul materială. Deşi am crescut influenţată de teoria darwinistă despre lume, întotdeauna am avut întrebări despre ceea ce nu se vede.
Am citit de curând un articol foarte interesant despre Will Keepin şi astrologie, articol care mi-a plăcut mult. Nu mai este de găsit pe internet, dar o să pun un fragment din el aici:
„Nu Pluto trimite radiaţii către creierul nostru, care, lucrând ca un receptor radio, le preia şi se duce şi face lucruri plutoniene. Iar Pluto nu este conţinut în noi în sensul în care Pluto, fizic vorbind, e prea mare pentru a fi cuprins în corpul nostru fizic. Ci în sensul că şi noi ne supunem aceloraşi procese cărora li se supune şi Pluto. Literalmente.
Acum, un alt exemplu al unei structuri de tip holografic în astrologie: poţi face o interpretare completă bazată doar pe poziţia planetelor în semne. Semnele zodiacale se raportează de fapt la întregul cosmos, fiindcă divizează universul în douăsprezece sectoare. Pe de alta parte, poţi face o interpretare completa analizând numai aspectele şi punctele mijlocii dintre planete. Iar în cazul acesta, te raportezi numai la nivelul sistemului planetar. Poţi sa ignori complet semnele zodiacale, şi tot obţii o interpretare destul de precisă. Deci, aceeaşi informaţie este cuprinsă la diferite nivele, şi într-un fel, este replicată atât la nivelul sistemului solar, cât şi la nivel cosmic.
Mai este un ultim lucru pe care vreau să-l menţionez cu privire la opera lui David Bohm. Este foarte important, şi multe dintre scrierile despre el nu îl menţionează. Bohm a venit cu ideea unei aşa-numite ontologii tripartite. Care spune că realitatea constă în materie, energie şi semnificaţie [meaning în original - nota tr.]. Concepţia pe care fizica o vehiculează în mod comun în ştiinţă este că universul este alcătuit din materie şi energie, iar Einstein a creat celebra ecuaţie E=mc2. Cu toate astea, Bohm zice că semnificaţia are aceeaşi întâietate ontologica precum materia şi energia. Permiteţi-mi să îl citez în mod direct. Bohm spunea: "Energia conţine materie şi semnificaţie, iar materia conţine energie şi semnificaţie" (când auziţi acest cuvânt, "conţine", amintiţi-vă de picătura de cerneală care dispare în glicerină: Imaginaţi-vă un recipient umplut cu un fluid dens şi transparent, ca glicerina, un fluid cu o vâscozitate ridicată. În centrul recipientului se află o vergea cilindrică echipată cu un mâner, astfel încât vergeaua să poată fi rotită. Adăugaţi o picătură de cerneală în glicerină, şi veţi vedea că picătura rămâne pur şi simplu acolo unde aţi pus-o. Dar atunci când rotiţi cilindrul interior, acesta trage de picătura de cerneală şi o alungeşte. Dacă veţi continua să îl rotiţi, cerneala se va desface în linii din ce în ce mai alungite, mai subţiri şi mai estompate. Eventual, dacă continuaţi să faceţi asta, cerneala va dispărea complet. Nu o mai puteţi vedea. În acest punct, este foarte tentant să conchideţi că ordinea prezentă iniţial în picătura de cerneală a fost redusă la o stare complet aleatorie şi haotică, prin amestecarea cernelii în glicerină. Atât de mult, încât cerneala nici nu mai poate fi văzută. Totuşi, dacă veţi roti din nou cilindrul, dar în sens invers, veţi constata că acele linii subţiri şi alungite de cerneală reîncep să apară. Şi dacă continuaţi să rotiţi invers, ele vor continua să devină din ce în ce mai îngroşate şi mai clar definite şi picătura de cerneală se va reconstitui complet. Asta este o metaforă mecanică pentru ceea ce spune Bohm. El ne spune că în tot ceea ce ne apare ca fiind aleator poate fi prezentă o ordine ascunsă. Acesta este un concept foarte important al lui Bohm, aşa încât aş vrea să-l repet. Referitor la exemplul dat şi referitor la realitatea înconjurătoare, în general, tot ceea ce pare a fi aleator poate, de fapt, să conţină o ordine ascunsă. Şi, dacă nu ai o reţea epistemologică suficient de fină sau suficient de extinsă, se poate să "ratezi" aceasta ordine ascunsă.
Bohm numea aceasta ordine implicată deoarece, deşi cerneala poate fi disipată până ajunge să fie invizibilă, într-un fel sau altul, ordinea ei s-a păstrat. Sau, aş spune mai degrabă că a fost transformată într-o alta formă, dar nu a fost distrusă. Şi că poate ajunge să fie implicată în ceea ce Bohm numeşte ordine explicată, stare în care ordinea a fost făcută vizibilă şi manifestă. Acea stare în care picătura de cerneală reapare. Când picătura de cerneală dispare, Bohm spune că ordinea sa este conţinută în glicerină. Când picătura de cerneala reapare, ordinea sa e readusă înapoi, în ordinea explicată. Voi tot folosi aceşti termeni, aşa că doresc să va fie familiari. Relaţia de ansamblu dintre ordinea explicată şi cea implicată este una destul de complexă şi vă voi spune imediat câteva lucruri despre ea. Dacă vă daţi silinţa să asimilaţi mental toate astea, o cale foarte simplă de înţelegere ar fi aceea că ordinea explicată reprezintă tărâmul manifest; este universul real spaţio-temporal în care trăim. Apoi, ordinea implicată este tărâmul nevăzut, sau nemanifest. Ar fi tentant, poate, să privim ordinea explicată ca pe o realitate primă, iar ordinea implicată ca pe o subtilă realitate secundară. Pentru Bohm, situaţia se prezintă exact invers: realitatea primară fundamentală este ordinea implicată, iar ordinea explicată nu este decât un ansamblu de vălurele de la suprafaţa ordinii implicate. Aşadar, ceea ce putem vedea, şi simţi şi atinge, sunt numai valurile de la suprafaţa realităţii, care realitate este oceanul vast al ordinii implicate.
”Dar semnificaţia conţine şi ea deopotrivă materie şi energie. Aşadar, fiecare dintre aceste trei noţiuni de bază le conţine pe celelalte două”. Aşadar, Bohm propune un fel de interdependenţă între materie, energie şi semnificaţie. El merge mai departe şi spune: «Aceasta ne sugerează, în contrast cu vederile generale, că semnificaţia este o componentă inerentă şi esenţială a realităţii înconjurătoare, şi nu doar o noţiune pur abstractă ce sălăşluieşte numai în mintea, sau, altfel spus, în viaţa omului. La modul general, semnificaţie înseamnă existenţă. Într-un fel, am putea spune că suntem suma semnificaţiilor noastre». Pentru Bohm, natura realităţii este întrepătruderea dintre materie, energie şi semnificaţie. Tărâmul materie-energie este ordinea explicată sau tărâmul manifest. Tărâmul semnificaţiei este ordinea implicată şi este o întrepătrundere între cele două.
Deci, pentru a conchide, aş dori să dau o viziune pozitivă asupra viitorului ştiinţei. Înainte de toate, ce este ştiinţa? Ştiinţa este un fel de căutare a paternurilor [identificare a modelelor], iar ceea ce cere ea, acel sine qua non al ştiinţei, este un anume fel de ordine. Exista o ordine fundamentala în tărâmul material, pe care se sprijină ştiinţa convenţională şi care rezultă din studiul ordinii materiei şi energiei.
Ca dovadă, există o ordine şi în semnificaţie. Semnificaţia este ordonată, nu arbitrară. Există o mulţime de exemple cu referire la asta, unul dintre ele fiind frumuseţea muzicii lui Mozart, în comparaţie cu cea a lui Salieri, care este un fapt obiectiv. Dar ea nu poate fi măsurată cu instrumente de laborator şi nici culeasă cu microfonul. Aşa cum nici analiza Fourier a formelor ondulatorii redate pe microfilm nu ar putea vreodată să ne ajute să facem diferenţa între muzica lui Mozart şi cea a lui Salieri, în termenii geniului şi frumuseţii absolute. Dar ea există.”
Mi-a fost recomandat de un prieten şi la prima vedere am fost reţinută pentru că apărea pe un site de astrologie, dar după ce l-am citit am înţeles că Will Keepin, intrând în contact cu ideea de astrologie, este provocat în concepţiile lui de fizician renumit şi recunoscut de limitarea pe care o aduce în viaţa noastră astrologia. Cum spune el, cum se poate ca planeta Pluto să influenţeze destinul meu dacă m-am născut sub semnul ei zodiacal? Dacă doctorul nu poate să mă influenţeze în nici un fel şi el este acolo, fizic, cum ar putea să mă influenţeze o planetă? Din toată expunerea lui Keepin am înţeles un lucru: a demonstrat că în nici un caz oamenii nu sunt dependenţi de mişcarea astrelor, că energii atât de îndepărtate nu au cum să influenţeze viaţa noastră şi că, atât mişcarea planetelor, cât şi viaţa oamenilor fac parte dintr-un plan mai mare ca fiecare luată în parte, de aceea pare că ele coincid, însă adevărul este că nu depind una de alta ci că împreună sunt parte dintr-un plan mai complex. A demonstrat de asemeni că anumite evenimente din viaţa omului pot fi calculate în multe alte feluri şi se va ajunge la aceleaşi rezultate. Oamenii de ştiinţă calculează toate astea prin metode total diferite şi ajung la aceleaşi concluzii. Exemplul pe care l-a dat el a fost, cât stres îi trebuie unui om să facă o depresie? Planetele şi soarta nu au o relaţie cauză-efect ci doar merg împreună în aceeaşi direcţie. Dacă încercăm să vedem dincolo de toate aceste demonstraţii, vom vedea că la cârma tuturor lucrurilor stă Dumnezeu, că toate lucrurile sunt guvernate de aceleaşi legi şi din toate astea se poate trage o singură concluzie: şi în ce priveşte astrele, oamenii s-au oprit la jumătatea drumului.
Mă încântă faptul că de ceva ani încoace oamenii de ştiinţă refuză să se mai mulţumească cu ideea că materia e materie şi energia energie, ci caută să explice interacţiunile dintre ele. Ca un profan ce sunt, urmăresc cu mare interes toate aceste căutări pentru că în mintea mea, în concepţiile mele, lucrurile inexplicabile trebuie să aibă o explicaţie. Atunci când omul a luat din pomul cunoştinţei a intrat pe tărâmul cunoaşterii şi acum facem acelaşi lucru. Nu putem explica inexplicabilul decât prin aceea că există Dumnezeu. Ni-L putem imagina în fel şi chip, totul depinde de percepţia noastră şi aici vreau să adaug noul subiect pe care vreau să vi-l propun. Am văzut acum câteva zile un film pe Dămaideparte care explică multe din concluziile la care am ajuns singură iar acum le găsesc expuse şi susţinute de un redutabil om de ştiinţă.
Ca şi Keepin, Dr. Bruce Lipton şi-a adunat ideile în jurul ideii că omul este de sine stătător. El vorbeşte despre credinţa lui în Dumnezeu, însă susţine ideea de dezvoltare personală la modul susţinut de adepţii trezirii conştiinţei promovat de orientalişti. Vizionând filmele lui am rămas plăcut surprinsă de descoperirile lui şi mă întreb de ce noi continuăm să ne limităm la medicina alopată, tradiţionalistă? Aici aş vrea să ştiu părerea domnilor doctori, voi ce credeţi despre lucrurile demonstrate de Lipton? Nu ne-ar fi mai uşor să ajutăm bolnavii acceptând ideea că omul nu este numai o adunătură de celule ci şi o fiinţă spirituală? N-ar fi benefic pentru noi să aflăm cum funcţionează mecanismele de transmitere a informaţiei generaţionale, ereditare pentru ca să putem gestiona mai bine conştientizarea faptului că spiritul ar trebui să fie cel care conduce fiinţa noastră iar Duhul Sfânt este Cel care face diferenţa din toate punctele de vedere în viaţa noastră atunci când ne întoarcem la Dumnezeu şi credem?
Pe mine, una, toate aceste lucruri m-au pus pe gânduri şi acum m-am hotărât să le împărtăşesc cu voi şi în acelaşi timp să vă cer părerea în legătură cu ele. Aş vrea să îmi spuneţi dacă risc să cad în erezie ascultând aceste noi idei care schimbă fizica şi medicina, pentru că se pare că vor revoluţiona felul în care ştiinţa va evolua în drumul ei către cunoaştere.
Aştept comentariile voastre cu mare interes.

9 comentarii:

Anonim spunea...

Draga mea, eu nu sint nici om de stiinta nici doctor...nimic din toate astea. Dar am invatat in ani ca cel rau nu ma ispiteste pe mine cu aceleasi lucruri cu care te ispiteste pe tine sau pe altii. Diavolul stie ca sintem curiosi si el a exploatat curiozitatea Evei in gradina Edenului. Raspunsul la intrebarea ta cred ca este intr-o singura carte...Biblia...de acolo ne vin noua toate raspunsurile..."ca ce i-ar folosi unui om sa cistige intreaga lume daca isi pierde sufletul", nu?

Aminteste-ti ca diavolul s-a dus si la Domnul Isus si l-a ispitit. Exista o lume pe care noi inca n-o cunoastem suficient, si banuiesc ca Dumnezeu ne-a spus cit a crezut El ca trebuie sa stim...in timpul Lui , la momentul potrivit cind El a decis, vom afla mai mult. Daca ne-ar fi de folos sa stim, Dumnezeu ne-ar spune, ne-ar descoperi...cred ca gestul din gradina Edenului ne-a adus destula durere sa ne tina de invatatura.

...exista o lume a spiritelor si exista asa cum ai zis tu ca ai citit o legatura intre lumea materiala si cea spirituala...Lui Adam Dumnezeu i-a dat insa in stapinire doar lumea materiala...iti aduci aminte cind i-a zis, sa le stapineasca? Dar nimic despre cealalta lume pe care a pastrat-o ca pe un mister pentru mai tirziu...

Cind va veni vremea, vom cunoaste. Acum stim in parte pentruca asta este dispozitia Lui...

Asta este parerea mea...si ma rog ca Dumnezeu sa-ti dea discernamint...eu zic ca expeditia asta ...poate deveni periculoasa!!!
Rodica Botan

Anonim spunea...

Iarta-ma ca vin si eu neinvitata, dar m-am gandit ca poate ajuta:
http://semnelevremurilor.wordpress.com/tipuri-profetice/zodiacul/
Merita citit, vei vedea!

Debora

elena spunea...

Debora, cred ca ti-am lasat gresit un mesaj pe semnele vremurilor intrebandu-te daca este pagina ta. Adresa ta care este?
Andrei, multumesc pentru comentariu, te-am trecut deja in lista mea, probabil ca inca nu ai vazut. N-am avut inca timp sa rasfoiesc paginile tale, dar ma voi stradui.
Rodica, esti practica. ce sa spun, ca de obicei... Ai mare dreptate in ceea ce spui, dar uiti ca avem acces la pomul cunoasterii. De aceea avem stiinta. Daca Dumnezeu ne-ar fi vrut limitati, nu ne-ar fi atras atentia cu privire la acest pom. Greseala noastra a fost ca am omis pomul vietii, iar prin neascultare riscam sa ramanem vesnic despartiti de Dumnezeu. Asa cum Solomon a cerut intelepciune si a primit, fiecare om poate primi numai daca cere. Vezi marile minti ale lumii care au intins granitele stiintei dincolo de imaginatie. Ei au fost crestini. Daca si ei ar fi zis: despre asta nu scrie Biblia, am fi avut azi curent, televiziune, etc.? Astept ecoul tau.

Anca Dionisie spunea...

Sa ma dea cineva jos de pe ganduri...pentru ca articolul tau nu te pune pe ganduri obisnuite...ci foarte inalte:)
Ma simt bine in blogroll-ul tau,multumesc!:)

Rodica Botan spunea...

Ma bucur ca ai adus pe Solomon in discutie. Solomon a fost cel mai destept om de pe pamint...a ajuns insa la un punct cind i s-a urcat la cap intelepciunea si a dat in...nebunie, nu?

Cind treci limita stabilita de Dumnezeu intrii intr-un teritoriu interzis si lucruri grave se pot intimpla.

Existra o lume a duhurilor...o lume caruia Domnul Isus i-a spus..."inapoia mea satano"...

Pentruca sintem atit de plapinzi si pentruca puterile intunericului sint reale, eu zic ca a te aventura dincolo de granitele vazutului...este interzis de Biblie .

Exista o stiinta culta si una ...oculta, nu?
exista o lume vazuta, si una ...nevazuta.

Ai dreptate, eu sint mai practica. Dar sufletul e prea scump ca sa il riscam.

elena spunea...

Rodica, nu vreau sa te contrazic, doar vreau sa te intreb daca tu crezi ca duhurile de care vorbesti sunt mai puternice decat noi. Am fost invatati ca ar fi mai bine sa stam in banca noastra si sa nu intervenim, dar Domnul a spus ceva la Ioan 14 si mai stiu ca ce e in noi e mai tare decat ce e in lume. Eu imi cunosc identitatea in Cristos si cred ce spune Biblia, ca toate duhurile sunt supuse Domnului si ca trebuie sa cerem si vom primi. Provocarea pe care am lansat-o aici n-are ca scop sa te faca sa cazi in pacat, ci era doar o provocare intelectuala. Stii ce am auzit eu la un grup la care merg? "Frate, nu mai fi asa neprihanit, ca nu mai are Dumnezeu pentru ce sa te ierte" Noi am luat-o ca pe o gluma, dar am gasit versetul in Biblie, uite acum nu stiu unde e, dar promit sa-l caut. Mai citeste Luca 10 de la 17 incolo si nu te mai multumi sa fii un crestin care sta in banca sa. 1 Cor. 2:5 pana pe la 16. Eu inteleg ce spui tu, dar oare tu intelegi ce vreau eu sa spun? Stiu ca putina prudenta este buna, pana stim cu cine avem de a face, dar stiu si ca Dumnezeu ne descopera lucruri si ca Domnul e viu si lucreaza prin Duhul Adevarului. De aceea bisericile sunt slabe si neputincioase, fiindca traiesc in teama si nu cred in autoritatea pe care Dumnezeu le-a lasat-o pentru a infrange portile locuintei mortilor Matei 16:18.

Rodica Botan spunea...

Daca am vorbit ceva, ia-o mai degraba ca am facut-o de frica...ca nu sufar de prea multa sfintenie...nu-i domeniul meu. Domnul a varsat mult singe pentru mine si inca mai singereaza ca nu veghez totdeauna. Ma gindeam strict la faptul ca nu toti or fi avind taria ta si atunci unii oameni s-or bafga in domenii care n-o sa le poata aduce nici un folos.

Am inteles perfect ce vorbesti tu...si n-am pretentia sa fiu la nivelul multora in ce priveste intelectul...dar ca o mama grijulie, ca o sora mai mare daca vrei, ca un prieten daca as putea...as spune mama, aveti grija ca si diavolii s-au educat in ultimii 2000 de ani si au cotrobait prin toate colturile...si scoli inalte si locuri adinci...mi-ar parea rau sa trec pe un drum pe care se aluneca si sa nu las un semn cumva pentru atentie..."atentie alunecari de teren". Asta nu inseamna ca cinava o sa cada...dar...daca il face un pic mai atent, m-as simtii mai bine ca am facut si eu ceva. Si la subiectul asta n-am sa mai revin. Te rog chiar sa ma ieri ca am indraznit.

Anonim spunea...

Nu stiu daca Pluto transmite sau nu radiatii spre creierele oamenilor, dar mie zilnic mi se trimit radiatii in creier de la un aparat Siemens. Adica, in loc de astrologie, radioterapie :)

Rodica Botan spunea...

CONCURS…"Cele mai frumoase versuri de colind"
Colinzile vor fi adunate in articolul "Concurs"
Acolo veti gasi si regulile concursului.

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails