Şi la noi a început şcoala....

Am să încep cu începutul...
14 septembrie.... agitaţie de început de an şcolar... fetele ne omoară cu zile... mami, cât mai e? tati... câte zile mai sunt? mai avem 7 zile... şase zile... o zi... 20 de ore.... câteva ore....
În sfârşit, e linişte, epizate, fetele s-au dus la culcare fericite: "dormim iar mâine dimineaţă mergem la şcoală, uraaaaaa!!!!"
Şi noi la fel... urmează duminica şi ne trezim mai târziu ca de obicei... e rândul meu sa zic: uraaa!!!
Dar sună telefonul la 5 şi un sfert. Sărim din pat: "cine-o fi la ora asta?" Desigur! E Andra, fata mea cea mare. Care aşteaptă să nască.... evenimentele se derulează rapid! Pe la şase sunt deja bunică.... Asta pentru că, poate nu era destulă agitaţia cu începutul şcolii... Zâmbesc! Aşa e când eşti părinte! Nu ai timp nici să respiri, nici să gândeşti.... Nu am timp nici să simt mare lucru. Începe şcoala... am altele pe cap! Poate dacă era lângă mine.. dacă aş fi putut să o ţin în braţe.... aş fi văzut-o cu ochii mei, dar aşa, nu pot decât să-mi imaginez şi cu imaginaţia nu stau bine.
O.K., s-a făcut luni dimineaţă. Dacă era după ele, plecau de acasă la 8. Dar le-am stăpânit amintindu-le că e un careu pe la 9. Care, slavă Domnului, nu s-a ţinut! Am scăpat de stat în ploaie.
Iată fericita şcolăriţă în prima zi de clasa a 4-a.
O las în clasă şi mă duc la grădiniţă să văd piticul, care de duminică nu mai e cel mai mic membru al familiei. Acum e mătuşică!
E foarte încântată de noua căsuţă de păpuşi care a apărut în clasă în timpul vacanţei de vară.
Luăm listele de rechizite şi ne petrecem ziua de luni aranjând, etichetând, copertând.... of! Îmi amintesc fericitele zile când îmi înnebuneam eu părinţii... dar, parcă astea sunt şi mai fericite ca alea.... Retrăim copilăria împreună cu ele. Învăţăm să ne bucurăm de fiecare zi împreună. Învăţăm să ne adunăm amintiri de familie. Memorăm fiecare moment pe telefonul cu cameră sau pe film.... Îi mulţumim lui Dumnezeu că suntem binecuvântaţi. Şi fericiţi. Acum vreo două săptămâni soţul meu mi-a zis: ştii, când mă uit la fetele noastre, văd doi copii fericiţi, aşa-i? M-am gândit puţin şi i-am dat dreptate. Aşa-i! Cântă, dansează, spun poezii... ştiu să se bucure de orice şi ne molipsesc şi pe noi... ne fac să ne fie ruşine când ne îngrijorăm... mai important ca toate pentru ele este că suntem împreună. N-au mare lucru, nu avem mare lucru... dar suntem mulţumitori pentru ce avem şi ne bucurăm unii de alţii.
Şi acum fug la grădi... am ceva de lucru acolo şi apoi la şcoală... am şedinţă...