Când ai puţini bani....

Mă gândesc de aseară ce titlu să dau acestui articol şi m-am oprit la cel pe care îl vedeţi... cam neinspirat, dar nu mi-am văzut gândurile adunate la locul lor. Toată lumea suferă de astenia de primăvară, eu sufăr de cea de toamnă...

Mă uit la Aurora Liiceanu şi mă topesc de dragul ei, ce păcat că nu avem mai mulţi oameni ca ea în ţara asta... sau poate că avem dar nu ştim să-i apreciem.... aşa cum facem şi cu ea şi cu alţii pe care i-am enumerat într-un blog de mai jos.
Ca toţi românii, mă confrunt şi eu cu lipsuri... îmi amintesc vorbele lui Quasi "un artist trebuie să şi mănânce, din păcate"... zâmbesc, nu susţin că eu sunt artistă (ci era vorba despre el aici).. doar îmi aminteam cuvintele lui.
Aşa că îmi fac viaţa mai frumoasă din ce pot şi asta voiam să împărtăşesc cu voi. Cum să faci ceva frumos din nimic? Ei, nu chiar din nimic... ci din ceea ce alţii n-ar considera "materie primă". Mă consider o persoană practică, chiar pragmatică, dar am o latură care nu se împacă cu puţin şi aceea cere "hrană" des...
Aşa că mă trezesc că mi se pune "pata" pe câte o idee şi nu o las să dospească ci o şi pun rapid în practică.

Luaţi ce aveţi prin casă, făină, boia de ardei, cacao, mălai, griş, etc. şi stratificaţi-le într-o sticlă transparentă rămasă de pe la sucurile copiilor voştri.

Aici am adunat seminţe de tot felul (care se găsesc la magazine care vând hrană pentru animale) şi aşezaţi-le în straturi cât mai diverse. Puneţi o hârtie de împachetat în loc de capac şi legaţi cu o sfoară, pare mai rustic. Am uitat să specific: eu topesc lumânare la gura sticlei, intră mai puţin aer şi se păstrează mai mult, nu rişti să-ţi încolţească!
Am primit de ziua mea, de la fiul meu, un bonsai. Mi-a fost tare drag şi nu m-am îndurat să mă despart de el când s-a uscat. Aşa că l-am spălat bine şi l-am lăcuit şi apoi, pentru că tot nu mai aveam ce face cu coroniţa de la clasa I a fiicei mele, i-am adăugat bonsaiului flori şi frunze. Acum e "viu" şi nici nu cere prea multă muncă!
Soţul meu (care se pricepe la ale electricii) a fost chemat de o vecină să-i schimbe candelabrul. I-au rămas abajururile vechi şi a vrut să le arunce. Soţul meu i le-a cerut şi am făcut din ele diverse aranjamente. Cu câteva pietricele colorate din florărie şi câteva scoici din orice magazin de mobilă, am încropit câte ceva şi am tot dat cadou din ele, aşa că acum mai avem doar vreo două, din şase.
De regulă folosim aranjamentele astea ca "sfeşnice", pun ghilimele pentru că prin sfeşnic înţeleg altceva.
Pentru iarnă fac suporturi de lumânări din conuri de brad colorate cu auriu sau argintiu, le lipesc de un carton gros în formă de cerc şi apoi adaug o lumânare în mijloc. Poate aţi văzut de cumpărat aşa ceva, însă sunt scumpe.
Mie îmi place culoarea albastră. Aşa că, după ce am făcut mobila în sufragerie albastru cu gri metalizat, am acoperit tot ce era scaun în cameră cu albastru şi am făcut draperii tot albastre. Aşa că, să nu vă miraţi când vă spun că oricine care vine la noi, trage la somn! Credeam că numai mie mi se întâmplă, pentru că sunt leneşă, dar toţi prietenii noştri reuşesc să se relaxeze şi să se odihnească, înconjuraţi de acea culoare albastră.
Aşa că, dacă aveţi vreo aniversare şi nu aveţi prea mulţi bani, nu va sfiiţi să vă puneţi imaginaţia la încercare. Cred că darurile voastre originale vor fi mult mai apreciate decât cele de cumpărat.
Acum, gata! Vă las că am nişte idei noi!
Glumesc, fiţi liniştiţi!