joi, 28 august 2008

La munte cateva zile

O călătorie de câteva zile la munte poate însemna uneori mai mult decât ne-am aştepta. Dar gândurile mele sunt împărţite. Între minunăţiile pe care le-am văzut şi nu sunt vrednică să le descriu şi ignoranţa, neglijenţa, nepăsarea oamenilor cărora le-au fost dăruite, adică noi, românii. La orele de istorie şi geografie din şcola generală învăţam cât de frumoasă şi bogată este ţara noastră, cât de făloşi sunt românii că sunt dăruiţi cu forme de relief de la câmpie la munţi înalţi, cu bogăţii ale subsolului pentru care mulţi ne invidiază, cu câmpii mănoase şi rodnice, şi aşa mai departe. Recunoaşteţi expresiile de lemn a epocii de aur, nu? Dar dicolo de polilogia găunoasă a epocii ceuşiste este un adevăr pe care îl ignorăm de când ne ştim: avem un pământ binecuvântat şi ne batem joc de el!

Am mai fost în Valea Jiului şi anul trecut în toamnă, când am călătorit către Târgu Jiu iar la întoarcere ne-am oprit în Vale la Hanul boleştilor, dar, parcă anul ăsta am văzut altfel lucrurile. Ne-am izbit de „civilizaţie” mai tare decât ar fi trebuit.

Când am intrat în Petroşani primul meu gând a fost: risipă, irosire! Şi am continuat să mă mir cum putem sta aşa nepăsători la distrugerea bunurilor noastre cele mai de preţ. Cu aşa munţi, străinii au turism, au zone de agrement, au bucuria de a se lăuda cu ele tuturor. Noi avem gunoaie, clădiri părăsite şi abandonate, ruinele unei epoci a „pompei” şi distrugerii, mastodonţi a prostului gust şi megalomaniei. Îţi vine să te urci în cel mai înalt vârf şi să nu mai cobori de acolo niciodată!


Ca să nu mai pomenesc de despăduririle grosolane care au lăsat nu numai amintirea a ceea ce a fost ţara noastră odată ci şi drum liber apelor să spele agoniseala de o viaţă a sărmanilor care au avut curaj (şi ghinion) să stea în calea lor!

Suntem bogaţi şi proşti. Nu ştim să ne gospodărim. Nu ştim să administrăm ce avem, de parcă am trăi dupa principiul: „după mine, potopul!” Ni s-a dat şansa să îndreptăm lucrurile după Revoluţie şi noi ce facem cu ea? O dăm porcilor! Când spun „porcilor” nu mă refer nici pe departe la dragii noştri edili, deşi aşa s-ar părea. Voiam să spun că nu ştim să folosim oportunitatea de a fi liberi, pentru a schimba ceva în ţara asta.

Acest articol nu s-a vrut o critică la adresa a ceea ce se numeşte sistem sau autoritate în ţara asta (deşi noi suntem de vină că am dat ţara pe mâna lor) pentru că noi i-am ales. Am vrut să vorbesc despre ceea ce Dumnezeu ne-a dat spre folosire şi despre minunile pe care le-am vâzut, dar gustul amar care mi-a rămas primează, deşi mi-am promis să nu mă las doborâtă de silă, ci să văd ceea ce trebuie: splendoarea naturii noastre.

Aşa că, încerc să „cotesc” spre acest scop şi să spun că am fost copleşită. Nu ştiu de ce mi-a plăcut întotdeuna muntele mai mult ca marea. Mă simt mică şi nesemnificativă în prezenţa muntelui şi-mi dau seama ce fărâmă mică sunt în această minunată creaţie a lui Dumnezeu (cei care sunteţi evoluţionişti abţineţi-vă de la a mă critica, am fost acolo şi ştiu cum e aşa că am ales creaţia). Acea putere care transpare din culoarea şi tăria stâncilor, aerul curat şi rece, repeziciunea cu care curg râurile de munte alergând la vale de parcă de asta ar depinde existenţa lor....



Toate mă fac să mă împart în două: sunt mândră să fiu om şi să am ochi şi urechi cu care să văd şi să aud şi apoi, sunt smerită şi umilită de toată această frumuseţe şi sălbăticie care descrie puterea Creatorului meu, mă simt mică şi strivită şi nevrednică de a mă bucura de toate astea. Atunci împing pieptul îninte, mândră că văd, că aud, deşi ştiu că nu e meritul meu, las totul la o parte şi respir adânc, încărcându-mi bateriile ca să-mi ajungă până data viitoare când voi putea din nou să merg şi să mă închin puterii şi bunăvoinţei Lui.

Avem munţi frumoşi. Avem natură bogată şi anotimpuri care să o coloreze în mii de nuanţe. Avem ape limpezi şi repezi de munte, pe care le poluăm uitând că tot noi vom bea din ele. Avem minte şi imaginaţie, dar o folosim căutând să tragem focul sub oala noastră şi să stoarcem tot ce putem ca să ne umplem buzunarele. Până când? Toamna şi primăvara, când ne acoperă apele, umplem bisericile şi ne rugăm de îndurare, dar uităm iar până ne loveşte năpasta din nou. Ne considerăm deştepţi, dar faptele dovedesc că mintea noastră e plecată cu sorcova nu numai la Anul Nou! Ne săpăm singuri groapa!

7 comentarii:

Rodica Botan spunea...

In sfirsit am ajuns pe blogul tau...sa aud ca ai trecut ...prin Petrosani...Eu am locuit in Petrila 25 de ani din viata mea...primavara auzeam cucul in padure din pat, prin fereastra deschisa...Sint plecata de acolo de 28 de ani. Si nu m-am dus inapoi inca niciodata...
Mi-e si frica sa ma duc ca-mi ruinez amintirile. Vin multi inapoi dezamagiti...
Si eu iubesc muntele...am lucrat la Institutul de mine si mergeam cu profesorii de Geologie vara pe munti sa cartam terenul...
Ai perfecta dreptate...am vazut si aici multe peisaje frumoase, dar pentru mine...cei mai frumosi pomi sint in padurile noastre...
Doamne da minte si intelepciune oamenilor din tara mea sa te caute pe tine, ca atunci toate vor fii din nou in ordine...
Rodica Botan

Adrian spunea...

foarte frumoase imaginele...multumim pentru poze:)
Have a nice day!

elena spunea...

Rodica, ma bucur sa aud ca esti hunedoreanca, sincer si pe mine ma bate (cam des in ultima vreme)gandul sa-mi iau lumea in cap, satula de porcariile de pe la noi, dar pe urma stau si ma gandesc ca tot mai bine-i acasa.
Adrian, cu multa placere. Stii ce e interesant? Pana acum doua luni cand am descoperit blogul, ma gandeam numai la mine, faceam poze ca sa am amintiri... dar acum ma gandesc oare ce ar zice altii sa le vada, si asa iese un blog, asa ca ma bucur cand cineva le apreciaza, chiar daca nu sunt profi... mersi Adrian. :)

starsgates spunea...

ştii cum se spune elens ,, pică pară mălăiaţă...,,
Dacă stăteam pe o insulă aridă, azi eram cei ,,mai tari,, în economie.
Aşa, azi ne mândrim cu bogăţiile noastre, fără a face mai mult.:)

Dan Terteci spunea...

Nu mai vreau sa comentez nimic pe tema asta. Imi ajunge! Nu intereseaza pa nimeni!

elena spunea...

Dane, ce vrei sa spui?

Rodica Botan spunea...

Elena...am o invitatie pentru tine si prietenii tai. Am un concurs de poezie pe blogul meu...si cistigatorul va primii o cutie mare de ciocolata...doar ca ...n-am poeti ...nici macar Dan Terteci care pare plictisit...si nu mai vrea sa comenteze pe subiectul asta...n-a comentat nici pe alt subiect...
Ce zici? Ma poti ajuta?
Rodica

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails