miercuri, 17 septembrie 2008

Ce are a face caracterul cu puterea?

Mă gândesc de ceva vreme la putere. Puterea care te autorizează. Cea care face din tine un lider. Ce este puterea? Ceea ce văd în jurul meu, mai ales în politică, nu mă convinge. Eu asociez puterea cu un caracter frumos. Unde vezi caracter ales la politicienii noştri? Sau la patronii noştri?

Oare de ce în lumea în care trăim azi nu se mai pune preţ pe valoare? Oare de ce azi contează „puterea” pe care o dă un buzunar burduşit de bancnote, dacă se poate, străine… aşa că suntem bombardaţi de nulităţi agramate care se erijează în lideri pe toate posturile de televiziune şi în toată mass-media?!

Aceştia sunt oamenii care ne reprezintă? Aceştia sunt oamenii care ne conduc? Aceştia sunt oamenii în a căror mâini stau destinele noastre?

Am văzut azi dimineaţă un film care demasca goana omului contemporan după senzaţional. Descria descoperirea filmului original de la Roswell şi apoi distrugerea lui, mascarada care a urmat în încercarea de a câştiga un ban în plus speculând foamea omului după dramatic. Filmul surprinde foarte bine spiritul de turmă şi lipsa de discernământ a omului de rând, felul în care autorităţile maschează lucruri pe care muritorul nu trebuie să le ştie pentru că n-ar ştii ce sa facă cu ele… cum să le explice, cum să le administreze.

Căutând pe internet definiţii ale puterii, am găsit câteva maxime şi citate din diverşi autori care m-au ajutat să stabilesc câteva jaloane în gândirea mea.

Abraham Lincoln spune: Aproape toţi oamenii rezistă nenorocirilor. Dacă vrei să testezi cu adevărat caracterul unui om, dă-i putere.”

Asta am experimentat-o şi eu deseori. Am tot auzit că un om care suferă îşi şlefuieşte caracterul sau cam aşa ceva, dar adevăratul caracter al omului poate fi văzut numai când are putere: ce va face cu ea, cum se va purta cu alţi oameni?
Albert Einstein este de părere că ar trebui să încercăm să fim oameni de valoare şi nu neapărat oameni de succes. Aş fi curioasă câţi din parveniţii de azi ar fi de acord cu el.

„Aceasta este puterea - să ţii în mâini frica altcuiva şi să i-o araţi.” spune Amy Tan şi eu tind să-i dau dreptate. Cam aşa sunt văzute lucrurile pe la noi. Şi atunci ce să facem? Să trăim într-un asemenea compromis grosolan care ne dezumanizează şi distruge valorile în care credem sau să ţinem fruntea sus cu riscul de a nu reuşi nimic în viaţă, după standardele care ne definesc ca oameni de succes?

Aşa că m-am gândit mult la ce spune David Brink: „Un om de succes este acela care poate construi o fundaţie solidă cu cărămizile pe care alţii le aruncă în el.”

După ce principii mai trăim azi? Sau, oare mai avem principii? Lăsăm mereu pe alţii să ne spună cum să trăim sau ce să facem sau trăim aşa cum ştim că e bine, facem lucruri care ne-ar ajuta să ţinem mereu fruntea sus?

Până la urmă puterea, ca mulţi alţi termeni, capătă în secolul nostru cu totul alte conotaţii decât cu ceva vreme în urmă, deşi dacă stau bine să mă gândesc, întotdeauna au existat excepţii care să confirme regula.

Piramida lui Maslow are pe ultima treaptă autorealizarea sau împlinirea nevoilor spirituale. Aş fi crezut că un om care tinde către realizare personală are şi valori care să-l motiveze, dar din ce văd, societatea se îndreaptă vertiginos către anularea principiilor şi valorilor sănătoase. Am eludat valorile familiei, am anulat legea care spune că sexul are parteneri de două genuri şi milităm pentru drepturile homosexualilor, am ignorat libertatea individului de a-şi alege religia, am impus „standarde” de neatins din punct de vedere material pentru a confirma statutul de om realizat, bombardăm tinerele generaţii cu imagini pline de vulgaritate, le dăm liber acces la imoralitate susţinând lipsa valorilor cu exemplul personal a unor „vedete” adulate. Ironizăm sinceritatea şi deschiderea, transparenţa în relaţii şi în viaţa publică sau politică promovând lipsa de educaţie şi parvenitismul.

Şi vrem să ne fie bine!

Ce este puterea şi ce facem cu ea? Nu avea dreptate Lincoln „Dacă vrei să testezi cu adevărat caracterul unui om, dă-i putere”? Oare s-a răsturnat lumea cu susul în jos sau aşa a fost mereu şi n-am văzut eu? De vreo 20 de ani mă întreb dacă soluţia este trăirea sub un glob de sticlă sau confruntarea acestor mizerii care ne otrăvesc viaţa transformând-o în iadul pe pământ?! Cum să faci asta când publicarea într-un blog personal a unei păreri personale atrage după sine proces în instanţă? Ce s-a întâmplat cu libertatea cuvântului într-o ţară care se crede şi se declară liberă? Cum să crezi că eşti într-o ţară liberă când cei aleşi să te conducă te manevrează după bunul lor plac încât începi să te îndoieşti de integritatea ta mintală atunci când ştii că lucrurile sunt într-un fel şi când ieşi din casă le vezi întoarse pe dos şi pare că nimeni nu se miră. Nimeni nu ia atitudine… nimeni nu încearcă să facă ceva… toţi se uită ciudat la tine ca şi cum ai fi vreun ciumat?

Încotro ne îndreptăm?


Am să adug o continuare, cu acordul autoarei. Ea este Beth, o persoană care a reuşit să-şi păstreze intactă sensibilitatea nativă într-o lume care aleargă după urât cu toată energia. Veţi descoperi că poate fi şi foarte obiectivă:
Elena, tu eşti o persoană echilibrată şi îmi place articolul scris de tine. Totuşi, toţi exagerăm uneori (eu o fac destul de des exasperând cu sensibilităţile mele excesive, de exemplu :) )
Aş dori să polemizăm puţin pe marginea articolului, deci...
Nu sunt adeptă a extremismului, în indiferent ce domeniu. Întotdeauna am crezut că extremele dăunează, că deşi pare că sunt foarte îndepărtate una de alta, ele se ating totuşi, undeva, pentru că totul este un imens cerc, o imensă sferă. Cred, în continuare, că minus infinit şi plus infinit se întâlnesc undeva, într-un punct... că acestea ne păcălesc că sunt duşmani fiind, în fapt, foarte buni tovarăşi...
Calea de mijloc mi se pare singura sănătoasă... De aceea îţi dau şi nu-ţi dau dreptate.
Am şi eu o părere foarte proastă despre cei ce ne conduc. Cred şi eu că, dacă nu singurul, cel puţin întâiul scop al lor este propriul câştig, propria prosperitate. Doar că nu cred că sunt aşa pentru că au puterea în mână. Ei sunt aşa pentru că aşa sunt. Puterea pe care o deţin doar le permite să acţioneze... asta e diferenţa.
Sigur că şi puterea schimbă omul, indiferent care ar fi acela. Dar nu doar puterea. Şi lipsa ei, deopotrivă. Toate întâmplările din viaţa lui, experienţele trăite de acesta, toate îl schimbă... în sensul că schimbă modul lui de a gândi şi a acţiona. Dar nu-i schimbă caracterul. Ei erau aşa, doar că nu avuseseră ocazia să se dezvăluie. Chiar asta spune şi Lincoln în citatul pe care l-ai dat.
Eu urăsc generalizările. Sunt şi oameni care, având putere, fac bine... doar că ei nu-şi fac publicitate... de aceea auzim foarte rar de ei...
Ceea ce contează la om este caracterul. Bogaţi sau săraci, tineri sau bătrâni, fericiţi sau nefericiţi... fiecare se comportă funcţie de structura sa psihică. Nu faptul că au ajuns la putere i-a schimbat. Acest fapt le-a permis, doar, să se manifeste aşa cum sunt. Uite, pune-te tu în locul unui astfel de „ajuns” al zilelor noastre. Ce-ai face dacă ai avea „un buzunar burduşit de bancnote” aşa cum spui? Sau dacă ai fi politician? Sau patron?Te-ai schimba?
Citesc „Mitologii subiective” ale lui Octavian Paler (îl ador pe Paler, i-aş învăţa cărţile „par coeur”, dacă aş putea!). Porneşte de la Heraclit care afirmă că pentru om, destinul este propriul său caracter şi analizează (subiectiv, evident!) destinul lui Oedip. Îţi amintesc că Oedip e cel care l-a învins pe Sfinx, răspunzându-i întrebării acestuia şi, drept răsplată, primeşte tronul cetăţii Theba. Nu ştia că cel pe care l-a ucis era tatăl său şi nici că propria mamă îi devenise soţie. Dar destinul lui Oedip a fost acela de a afla adevărul, chiar dacă acest adevăr l-a distrus. A ales să lase în urmă tot, a renunţat la putere pentru a cunoaşte adevărul. O persoană cu un alt caracter ar fi continuat să rămână regele Thebei fără să-i pese de trecut... ar fi avut, deci, un alt drum în viaţă...
Iată că puterea nu l-a „alterat” pe Oedip... pentru că nu puterea „alterează”. Ea poate dezvolta, însă, comportamente distrugătoare la cei care au aceste „rele” în ei, în formă latentă...
Sigur că soluţia nu este „trăirea sub un glob de sticlă”... asta ar însemna să fugi de viaţă. Trăim între oameni... suntem oameni... Fiecare avem bune şi rele şi trebuie să ne acceptăm aşa cum suntem.
Spunea cineva că omul a devenit păcătos căutându-se pe sine şi a devenit nefericit găsindu-se... După atâtea căutări, noi, oamenii, ne-am găsit... şi ne-am aflat aşa cum suntem noi... cu bune şi cu rele... De aici să vină nefericirea?...
beth

6 comentarii:

dee_dee spunea...

Eu consider ca puterea te face din om, neom...Uiti de toate principiile care ti-au ghidat viata pana ai dobandit puterea... sunt si exceptii...

Un om...normal spunea...

Fără a generaliza, cred că, cel puțin la noi, puterea transformî în rău de cele mai multe ori.
Mai este apoi modul de a folosi puterea. La noi, de cele mai multe ori e coercitiv și atât. Adică: nu ai făcut bine, nu e OK, de ce e așa...
Aproape nimeni nu începe cu: asta e OK, și asta, doar că mai trebuia să adaugi...sau puteai face....

elena spunea...

draga... om normal... :) ma amuz sa-ti zic asa pt ca nu-ti cunosc numele... si eu gandesc ca tine. tocmai de aceea m-am apucat de scris asta, dar dupa cum ai vazut completarea, altii cred ca nu puterea corupe ci abia cand au oportunitatea sa se manifeste avand puterea,cei corupti isi arata adevarata fata. cred ca ce ai vrut sa spui tu poate alcatui un alt articol despre cum e de fapt inteleasa puterea la noi... ce zici? iti incerci "muschii"?

miciu spunea...

am internet doar de o luna si inca mai am multe de invatat despre "el"


cata vreme poti trai cu iluzia fericirii e bine... dupa aceea vin adevaratele probleme

amallia spunea...

Am senzaţia că puterea îi face pe unii să se simtă nişte mici nemuritori, uită cu ce cană ne măsurăm de fapt făina vieţii şi au impresia că bobul lor de putere i-a urcat deja la un cer permanent. Mare, mare greşeală. Poate cea mai mare.

straycat spunea...

True! Mai putin partea cu homosexualii (ce fac oamenii in pat e treaba lor (mai putin pedofilii), valorile familiale sunt destul de diferite in functie de civilizatie). In rest cam asa-i in politica. Atata vreme cat depinzi de un partid corupt nu prea vad cum ar putea ajunge la putere un om cinstit. Independent poate doar pe plan local.

Nu stiu acum in ce priveste patronii.
Am avut de-a face cu unii buni, altii rai, altii neseriosi. Depinde. Desi din cate mi-am dat seama e destul de greu sa te descurci jucand dupa reguli. Depinde cum ti-e norocul.

Un site interesant despre parerile oamenilor ce lucreaza in diverse domenii despre patronii lor si firmele la care au lucrat:

www.desprefirme.com

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails