luni, 11 noiembrie 2013

Dacă am mai ştii să ne bucurăm de lucrurile simple...

Dacă am mai ştii să ne bucurăm de lucrurile simple, viaţa noastră şi a celor din jur ar fi mult mai bogată!
Zâmbetul copilului tău care primeşte dulciurile favorite, planurile ţesute în serile petrecute în familie, teancul de vase spălate împreună în timp ce înşirăm ce am făcut peste zi, redescoperirea unui joc din copilărie sau a unui cântec vechi, demult uitat....
Raza soarelui care intră pe fereastră îmbietor, chemând la o plimbare prin pădure, mirosul unui foc de lemne care iese pe câte un coş când treci printr-un cartier de case, răcoarea din serile când stai ghemuit sub pătură alături de cei dragi la câte un film care te face să râzi şi să plângi, îndemnându-te să dai glas simţirilor tale...
Un mulţumesc în fugă şi un sărut pe obraz după ce ai semnat carnetul de note al copilui tău, un chiot de bucurie că i-ai promis o plimbare duminica în parc, obrazul roşu de frig al fiicei tale care se întoarce de la şcoală turuind câte a mai auzit şi câte a mai învăţat....
Strigătul copiilor tăi care se ocupă fiecare de treburile casei în altă cameră şi nu-şi găsesc te miri ce, muzica lor dată la maxim să o audă din bucătărie în timp ce cotrobăie prin frigider în căutare de bunătăţi, şoaptele de dimineaţă când intră pe rând în baie ca să se pregătească de şcoală, şuşotitul şi chicotitul lor când cred că nu îi auzi şi pun ceva la cale sau îţi pregătesc o surpriză de ziua mamei....
Un telefon de „ce mai faci, mi-era dor să te aud” de la o prietenă veche prea ocupată ca să vă mai vedeţi săptămânal, un mesaj „hai să bem o cafea zilele astea” de la o fostă colegă cu care ţi-ai împărţit bucuriile şi necazurile înainte să rămâi în şomaj....
O atingere delicată pe umăr sau un sărut pe ceafă de la soţul care îşi aminteşte că pregăteşti cina şi vine să te ia în braţe o secundă înainte să se întoarcă la repriza a doua a meciului de fotbal, un telefon primit de la el în timp ce se îndreaptă de la muncă spre casă să te întrebe ce să-ţi cumpere ca să pregăteşti cina, trandafirul pe care îl scoate din buzunarul interior al hainei, cules din gardul viu din faţa blocului şi pe care ţi-l oferă cu invitaţia de a petrece o seară singuri în oraş....
Un teanc de rufe strânse de pe uscător şi îndesate în viteză în dulap pentru că a sunat telefonul că vine cineva neanunţat la tine, telefonul primit de la fiul tău care te anunţă în ultima clipă că are un eveniment şi trebuie să-i calci cămaşa favorită că vine în cinci minute să se schimbe....
Momentul în care ruptă de oboseală te aşezi o secundă şi dai drumul la televizor şi-apoi vezi stratul gros de praf de pe masa pe care stă televizorul, dar ţi-e prea lene să te ridici să-l ştergi....
Slalomurile printre teancuri de vase, rufe, copii şi teme de casă, momente în care îţi vine să te tot duci departe ca să ai cinci minute de linişte, glasuri amestecate cerându-ţi luna de pe cer chiar când îţi începe serialul favorit, obrazul plin de lacrimi al ştrengarului care vine fuga în casă cu genunchii zdreliţi...
O zi de sărbătoare care ne adună la o masă festivă urmată de un joc de grup, feţe încântate împodobind un brăduţ de sărbători, du-te vino de la sufragerie către bucătărie să pui masa şi s-o umpli cu rânduri de bucate, mâneci suflecate până la cot ca să nu te uzi când speli covoarele şi geamurile înainte de sărbători sau la schimbarea sezonului, teancuri de haine scoase din dulap şi înlocuite când toamna se schimbă în iarnă şi primăvara în vară....
Clipa în care ai o zi liberă şi leneveşti în pat până târziu iar copiii vin şi se cuibăresc lângă tine, în tăcere, momentele în care îţi fac moară în cap alergând unul după altul şi te fac să urli la ei să înceteze sau uneori îi şi cârpeşti...
Nopţi în care, pe când ai adormit, te trezeşte careva vorbind în somn sau ţipând de vreun coşmar, dimineţi de duminică în care vreun deştept din vecini dă găuri în pereţi cu bormaşina sau bate şniţele...
Zile de sărbătoare în care ţii telefonul pornit ca să te sune rudele şi să-ţi ureze „La mulţi ani”, zile în care parcă de dimineaţă totul îţi iese pe dos şi-ţi vine să le laşi pe toate baltă...
Toate acestea şi multe altele sunt mărunţişurile care fac viaţa să merite să fie trăită! Câte şi mai câte bucurii, şotii şi tristeţi adunate, însumează amintiri şi delicii care împreună poartă numele de VIAŢĂ!




luni, 23 septembrie 2013

Răspuns la provocare...

N-am mai scris de muuult.... Dar cu câteva minute în urmă fiica mea m-a provocat printr-un mesaj pe telefon: "Fă o compunere cu titlul E-un cântec tot ce sunt şi o vom compara acasă cu a mea." Iată ce a ieşit:
E-un cântec tot ce sunt
Toamna-şi scutură frunzele ruginii îmbrăcând glia rece cu aripi frânte de înger căzut. Sufletul meu cântă armonia naturii stinse pe strune de emoţie rătăcită, pierdută în negura unei veri demult apuse…. Lacrimi reci de ploaie de toamnă îmi brăzdează obrajii palizi adunând răsucite sub barbă degete împletite de apă sărată. Vine iarna?
Soare de decembrie îmi arde ochii ascunşi sub sticle fumurii, obosiţi de-atâta alb strălucitor. Oameni de zăpadă ridică braţe reci spre cerul încărcat de nea căzândă şi mă îngână dispreţuitor: „sâc, sâc, sunt mai cald ca tine!”
Primăvară! Căldura sufletului meu, anotimp al renaşterii din cenuşă şi gheaţă! Flori albe scot capetele din zăpadă însoţind verdele crud al învierii. Totul este metamorfoză, chiar şi sufletul meu. Privesc în interiorul meu cu ochii minţii şi văd dezgheţul: da, mai sunt acolo. Vibrez a viaţă cu fiecare resort al inspi-expiraţiei mele, sunt vie! Inspir viaţă şi culoare, expir îngheţ şi dezolare!
Căldurăăăă! În sfârşit, vară! Alerg desculţă în foşnet de pădure cu urechile ciulite la ciripit de pasăre singuratică! Tremurat de frunze foşnitoare ţin isonul pârâuaşului vesel de viaţă curgătoare. Sunt aici, simt, deci exist! Ascult viaţa, o absorb cu privirea şi cu fiecare simţ, adun şi strâng ca să pot da mai departe, exprim sunet şi vibraţie, e-un cântec tot ce sunt! 


LinkWithin

Related Posts with Thumbnails