Când spun B, pot pune acolo ori Boc ori Băsescu! Nu contează. Alta era ideea. Mă gândesc la marele scriitor Ioanid care arăta că nu e numai Iuda vinovat.
Şi noi ne căutăm un Iuda pe care să dăm vina. De toate relele care se întâmplă. C-o fi Băse, c-o fi Boc, nu contează: să aibă grădină să-i pot arunca mâţa moartă!
Zilele astea au fost destul de pline de… autocercetare. Mă gândeam la… criză! Şi nu numai. Am câteva prietene care lucrează la un Centru de consiliere prolife. M-am dus să le iau un interviu pentru Ziarul Gloria Pro Deo. Am mai scris despre avort şi efectele lui în câteva rânduri, pe bloguri sau prin alte părţi. Sunt lucruri cu care avem de-a face mereu în munca de consiliere creştină. Dar acum alte gânduri îmi bântuie mintea: să fie B (sau orice alt X, Y, Z) vinovat? Şi mi-am răspuns singură: nu. Staţi, nu daţi cu pietre înainte să mă explic.
Populaţia României a scăzut cu 1.400.000 din 1990 până în 2002. Zic unii. De ce? Unii zic că este consecinţa legalizării avortului (citat dintr-un articol despre legalizarea avortului: printre primele masuri luate de către CPUN după Revoluţia din decembrie 1989 a fost Decretul din 26 decembrie (al patrulea), care abroga Decretele 770/1966 si 441/1985 şi articolele 185-188 din Codul Penal privind avortul. Prin Decretul-lege nr. 1 din 26 decembrie 1989, avortul este permis în primele 3 luni de sarcină, urmând a fi efectuat numai în unităţi spitaliceşti cu dotare şi cu personal ATI. Avortul este permis şi după trei luni de sarcină, dacă apare starea de necesitate sau dacă unul dintre părinţi suferă de o boală gravă care se transmite ereditar sau care poate duce la malformaţii congenitale grave). Alţii zic că vinovatul este emigrarea masivă. Cert este că nu mergem înainte.
Fiică-mea m-a întrebat azi de ce e viaţa atât de grea în România? Şi m-a pus mai mult pe gânduri. Puse cap la cap, toate informaţiile m-au dus spre trecut. Când am făcut eu şcoala generală am fost 7 clase de a I-a. La soră-mea, un an după mine, a fost 12. Până la litera L. Acum, abia de se adună, trase de păr, două clase pe şcoală.
Cu şase ani în urmă am participat la o pregătire pentru un centru antiavort. Ni se spunea că, statistic, în 7 ani populaţia va scădea atât de mult încât 70 la sută dintre profesori îşi vor pierde locurile de muncă pentru că nu vor mai avea pe cine să înveţe. Iată că se confirmă. Din toate datele, populaţia îmbătrânită a ţării nu face faţă la criza în care ne lăfăim. Când spun asta să nu se înţeleagă că am ceva împotriva pensionarilor, populaţia e îmbătrânită pentru că numărul pensionarilor depăşeşte numărul persoanelor active profesional.
N-am pretenţia că fac analize financiare, sociale sau de altă natură. Constat doar fapte. Azi avem atâţia pensionari şi aşa puţini angajaţi că nu mai are cine plăti pensiile. În câţiva ani va fi şi mai rău. Din 1990 încoace am omorât prin avort 17 milioane de copii (o parte din cifre declarate, o parte deduse, asta pentru că nici avorturile din clinici şi spitale nu mai sunt numărate) aşa că viitorul nostru, ca popor, este sub un maaare semn de întrebare. Facem doar câte un copil că-i viaţa scumpă. Sau nu-l facem nici pe acela. Ucidem copiii nenăscuţi pentru că ni s-a spus că nu-i copil până nu vine pe lume. Credem că avem libertatea morală de a face ce vrem cu viaţa noastră, cu trupul nostru, după bunul nostru plac, pentru că femeia a descoperit feminismul…. care îi spune că nu mai are nici un motiv să fie feminină pentru că e egală cu bărbatul, care îi spune că are dreptul să facă ce vrea ea, că e singura stăpână pe viaţa ei. De aceea se pune pe acelaşi plan cu el încercând să-i fure tot ce are: de la meserii la sporturi, căutând să-i fie egală. Asta e împotriva firii, împotriva naturii, dar noi aşa vrem pentru că cineva a luptat acum 100 de ani pentru dreptul de a fi egale….
Am legalizat avortul în numele libertăţii de a alege. În numele libertăţilor individuale… împotriva drepturilor unui copil care nu se poate apăra singur. Şi ne-am ucis ţara, viitorul, dreptul la pensie. Iar acum, după 20 de ani, venim şi-l blamăm din toţi rărunchii pe Băsescu, că are şuviţa nu ştiu cum sau pe Boc că are înălţătoare la tocuri. Dar, cine în locul lor ar fi putut inversa consecinţele devastatoare ale deciziilor noastre greşite, ca naţiune, luate acum 20 de ani în deplină cunoştinţă de cauză?
Ei sunt oameni. Poate nici măcar nu reuşesc să vadă problemele în ansamblu, cum nu pot nici eu, că şi eu sunt doar un om!
Să fie Iuda vinovat? Sau, cum ne stă nouă în caracter, mereu căutăm vinovatul la alţii?
Habar nu am dacă se mai poate face ceva. Uneori este prea târziu. Deja profesorii sunt concediaţi şi şcolile se închid. Deja cei mai vrednici medici şi cei mai buni profesionişti din toate domeniile îşi caută pe dincolo răsplată pentru inteligenţa şi munca lor. Noi cu ce rămânem?
Din nou un articol ticsit de semne de întrebare şi fără nici un răspuns, aşa cum sunt de obicei articolele mele. Ai fi zis că de la o vârstă afli mai multe răspunsuri. Mie mi se tot adună întrebări. Dar nu cu iz de „de ce, Doamne, mi se-ntâmplă numai mie” ci cu iz de amărăciune. Aşa, la modul general… naţional. La modul de „ce-am fost şi ce-am ajuns!”
Citeam de curând despre un domn care spunea despre România că este o ţară frumoasă şi plină de resurse. Păcat că duce lipsă de oameni harnici! Asta era atunci când el ne analiza. Acum e ceva de genul: duce lipsă de oameni, pur şi simplu!
Săracu’ Iuda! Ce bine că există el ca să avem pe cine da vina! Asta, ca să nu ne uităm în ograda noastră şi să nu fim nevoiţi să recunoaştem că, dacă e genocid naţional, aşa cum îi place presei să titreze mare şi pompos, atunci e pentru că am pus fiecare din noi umărul la asta.
Vorba lui Văcărescu:
„Urmaşilor mei Văcăreşti!
Las vouă moştenire:
Creşterea limbei româneşti
Şi-a patriei cinstire.”
Măcar el avea ce să lase în urmă. Dar noi? După noi, potopul!
