vineri, 20 noiembrie 2009

Criza din... noi înşine...


Criză, cuvânt de ordine în zilele noastre…. Dicţionarul defineşte criza ca o manifestare a unor dificultăţi (economice, politice, sociale etc.); perioadă de tensiune, de tulburare, de încercări (adesea decisive) care se manifestă în societate. Iar eu o simt ca pe o haină prea strâmtă. Care, cu cât respir, cu atât se strânge mai tare în jurul meu.
În asemenea vremuri când „tună şi fulgeră” în afară, am tendinţa să mă întorc spre mine. Dar şi acolo dau tot de criză. Aţi mai auzit de criză de identitate la patrujde ani…. ? :)
Am auzit ieri în autobuz o conversaţie între doi bărbaţi în vârstă:
- Câţi ani ai?
- 78.
- Ooooo, eşti mai mare ca mine cu 2 ani! Când era tânăr şi auzeam că cineva a trecut de 50 de ani, îmi ziceam: „Ce bătrân e!” Da’ acum, un om la 50 de ani mi se pare un tinerel!
Aşa şi eu. La 20 de ani mă uitam la adulţii din jurul meu şi îmi păreau serioşi, aşezaţi şi maturi. Dar eu parcă n-am fost aşa niciodată. Mintea mea încă hoinăreşte pe coclauri neştiute de nimeni, încă mă bântuie întrebări existenţiale, încă stau cu ochii-n tavan când mă trezesc dimineaţa.
Cum aud mereu în jurul meu cuvântul criză, mă simt hărţuită. M-am săturat: ce are asta de-a face cu mine? Parcă sunt o picătură într-un ocean în furtună. Simt cum mă poartă valul în sus şi-n jos dar rămân tot eu. Nu mă rup, nu mă divizez, rămân tot eu, simt doar forţa furtunii cum mă poartă.
Pentru mine 2009 a fost un an greu. Un an de tăceri adânci. Un an de lipsuri mari. Un an de frământări extreme. M-am simţit tot anul ca la un sfârşit de ceva şi la un început de altceva, fără să pot defini nici una din stările astea. Mă simt fără putere ca atunci când am nevoie de vitamine, dar mi-e prea lene să mă ridic din pat şi să iau.
Fiecare sfârşit de an îmi readuce speranţa. Am ocazia să trag linie şi să adun. Şi să sper că anul care vine va fi mai bun. Şi aşa va fi…
Am trăit un an de incertitudini. Trăiesc pentru a fi de folos altora. Şi e frustrant când ţi se spune: am nevoie de ajutorul tău, ca pe urmă să vezi că de fapt nimic din ce oferi nu este aprobat, nici apreciat. O spun la modul cel mai general, pentru că ştiu că mulţi vă recunoaşteţi în postura asta ingrată.
Îmi vine să-mi las baltă toate interesele (ca-n Primăvara lui Topârceanu)! Cam la asta mă gândesc acum. Cât timp şi energie să mai investesc în ceva ce s-a dovedit de multe ori a fi o imensă pierdere de vreme? Vorba ceea: decât să muncesc degeaba, mai bine stau degeaba.
N-am cum să nu văd în jurul meu câtă nevoie au oamenii de unele lucruri… şi când te oferi să-i ajuţi, dezinteresat, te trezeşti că te refuză. Şi n-ai de ales decât să baţi în retragere. Dragoste cu sila nu se poate face, pentru că asta se numeşte viol… Am constata că oamenii nu mai ştiu să primească. Poate pentru că nici ei nu sunt conştienţi de ceea ce vor, poate pentru că se tem să nu le ceri ceva în schimb! Şi atunci de ce se mai plâng? Suntem un neam de plângăcioşi… care nu fac nimic decât să stea pe la porţi cerşind. Care mai nou nu se mai roagă să moară capra vecinului, ci să moară vecinul ca să-i ia capra!
Când ai trecut cândva prin aceleaşi lucruri prin care trec acum alţii, rezonezi fără să vrei cu ei şi vrei să le întinzi o mână de ajutor, dar te trezeşti cu uşa trântită-n nas. Şi te întrebi ce rost mai are.
Ca să încerc să înţeleg şi eu: criza din afară ne modelează înlăuntrul sau criza din noi înşine se răsfrânge în afară, dând naştere efectului de domino pe care-l vedem cu toţii în jurul nostru?


6 comentarii:

Anonim spunea...

Sunt sigur că orice om trece, la un moment dat, prin criză sau crize fie de vocație, fie financiar, fie familială, etc. Criza pe care o simțim în interiorul nostru nu este neapărat un lucru rău. Poate fi un moment de maturizare, în același timp ne poate duce la faliment. Un lucru important in aceste momente este să căutăm să o depășim. Uneori nu reușim prin forțele proprii. Avem nevoie de Cineva mai putenic decât noi... Tuturor celor care sunt in criză (interioară) apelați la Cel de sus. Nu veți fi dezamăgiți.

elena spunea...

Stiu asta si El este singura noastra nadejde. Doar ca am simtit nevoia sa vorbesc despre asta, simt cumva ca face parte din ceva mai... mare. :)

Daniel spunea...

M-am simtit ca si cum ai scris despre mine.
Apreciez ca ti-ai revarsat gandurile in cuvinte. Mi-am amintit de o vorba care spune ca ciobanului ii place ploaia pentru ca dupa aceasta urmeaza vremea buna, de fiecare data.
Cred ca nu toti oamenii trec prin trairi asemanatoare cu ale tale, ci numai cei care au ceva de oferit.
Dupa cum te-am citit, sunt convins ca, deschizand ochii intr-o dimineata, vei reincepe cu aceleasi forte si aceeasi dedicatie ca si pana acum. Oamenii ca tine nu imbatranesc niciodata, ei doar acumuleaza experienta pentru a o impartasi celorlalti, pana la momentul cand Creatorul le multumeste invitandu-i la odihna.
Fii binecuvantata

Evelina spunea...

Azi sper sa te dispun un pic.
Cu ce?
Cu un premiu.
Il ofer cu toata sinceritatea...imi place sa te vizitez mereu.
Il iei de la mine,ce zici?
Felicitari!

Irisha spunea...

Ai descris foarte frumos starea de criza in care existam. Felicitari pt articol! 10+!

Anonim spunea...

Buna seara, as dori o colaborare cu site ul dumneavoastra, link exchage. Nume 2blackjack Link : http://2blackjack1.wordpress.com/ Astept un mesaj din partea dumneavoastra daca sunteti de acord. Multumesc!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails