joi, 28 august 2008

La munte cateva zile

O călătorie de câteva zile la munte poate însemna uneori mai mult decât ne-am aştepta. Dar gândurile mele sunt împărţite. Între minunăţiile pe care le-am văzut şi nu sunt vrednică să le descriu şi ignoranţa, neglijenţa, nepăsarea oamenilor cărora le-au fost dăruite, adică noi, românii. La orele de istorie şi geografie din şcola generală învăţam cât de frumoasă şi bogată este ţara noastră, cât de făloşi sunt românii că sunt dăruiţi cu forme de relief de la câmpie la munţi înalţi, cu bogăţii ale subsolului pentru care mulţi ne invidiază, cu câmpii mănoase şi rodnice, şi aşa mai departe. Recunoaşteţi expresiile de lemn a epocii de aur, nu? Dar dicolo de polilogia găunoasă a epocii ceuşiste este un adevăr pe care îl ignorăm de când ne ştim: avem un pământ binecuvântat şi ne batem joc de el!

Am mai fost în Valea Jiului şi anul trecut în toamnă, când am călătorit către Târgu Jiu iar la întoarcere ne-am oprit în Vale la Hanul boleştilor, dar, parcă anul ăsta am văzut altfel lucrurile. Ne-am izbit de „civilizaţie” mai tare decât ar fi trebuit.

Când am intrat în Petroşani primul meu gând a fost: risipă, irosire! Şi am continuat să mă mir cum putem sta aşa nepăsători la distrugerea bunurilor noastre cele mai de preţ. Cu aşa munţi, străinii au turism, au zone de agrement, au bucuria de a se lăuda cu ele tuturor. Noi avem gunoaie, clădiri părăsite şi abandonate, ruinele unei epoci a „pompei” şi distrugerii, mastodonţi a prostului gust şi megalomaniei. Îţi vine să te urci în cel mai înalt vârf şi să nu mai cobori de acolo niciodată!


Ca să nu mai pomenesc de despăduririle grosolane care au lăsat nu numai amintirea a ceea ce a fost ţara noastră odată ci şi drum liber apelor să spele agoniseala de o viaţă a sărmanilor care au avut curaj (şi ghinion) să stea în calea lor!

Suntem bogaţi şi proşti. Nu ştim să ne gospodărim. Nu ştim să administrăm ce avem, de parcă am trăi dupa principiul: „după mine, potopul!” Ni s-a dat şansa să îndreptăm lucrurile după Revoluţie şi noi ce facem cu ea? O dăm porcilor! Când spun „porcilor” nu mă refer nici pe departe la dragii noştri edili, deşi aşa s-ar părea. Voiam să spun că nu ştim să folosim oportunitatea de a fi liberi, pentru a schimba ceva în ţara asta.

Acest articol nu s-a vrut o critică la adresa a ceea ce se numeşte sistem sau autoritate în ţara asta (deşi noi suntem de vină că am dat ţara pe mâna lor) pentru că noi i-am ales. Am vrut să vorbesc despre ceea ce Dumnezeu ne-a dat spre folosire şi despre minunile pe care le-am vâzut, dar gustul amar care mi-a rămas primează, deşi mi-am promis să nu mă las doborâtă de silă, ci să văd ceea ce trebuie: splendoarea naturii noastre.

Aşa că, încerc să „cotesc” spre acest scop şi să spun că am fost copleşită. Nu ştiu de ce mi-a plăcut întotdeuna muntele mai mult ca marea. Mă simt mică şi nesemnificativă în prezenţa muntelui şi-mi dau seama ce fărâmă mică sunt în această minunată creaţie a lui Dumnezeu (cei care sunteţi evoluţionişti abţineţi-vă de la a mă critica, am fost acolo şi ştiu cum e aşa că am ales creaţia). Acea putere care transpare din culoarea şi tăria stâncilor, aerul curat şi rece, repeziciunea cu care curg râurile de munte alergând la vale de parcă de asta ar depinde existenţa lor....



Toate mă fac să mă împart în două: sunt mândră să fiu om şi să am ochi şi urechi cu care să văd şi să aud şi apoi, sunt smerită şi umilită de toată această frumuseţe şi sălbăticie care descrie puterea Creatorului meu, mă simt mică şi strivită şi nevrednică de a mă bucura de toate astea. Atunci împing pieptul îninte, mândră că văd, că aud, deşi ştiu că nu e meritul meu, las totul la o parte şi respir adânc, încărcându-mi bateriile ca să-mi ajungă până data viitoare când voi putea din nou să merg şi să mă închin puterii şi bunăvoinţei Lui.

Avem munţi frumoşi. Avem natură bogată şi anotimpuri care să o coloreze în mii de nuanţe. Avem ape limpezi şi repezi de munte, pe care le poluăm uitând că tot noi vom bea din ele. Avem minte şi imaginaţie, dar o folosim căutând să tragem focul sub oala noastră şi să stoarcem tot ce putem ca să ne umplem buzunarele. Până când? Toamna şi primăvara, când ne acoperă apele, umplem bisericile şi ne rugăm de îndurare, dar uităm iar până ne loveşte năpasta din nou. Ne considerăm deştepţi, dar faptele dovedesc că mintea noastră e plecată cu sorcova nu numai la Anul Nou! Ne săpăm singuri groapa!

marți, 26 august 2008

De dragul lui Lorelei


Am fost câteva zile plecaţi la munte şi ne-am răcorit sufletele de arşiţa oraşului şi a verii… Câteva zile în care am fugit departe de lumea dezlănţuită încercând a înţelege şi asimila frumuseţile create de Dumnezeu. Acest articol se vrea o dedicaţie prietenei mele Lorelei, pentru că atunci când am vazut trandafirii din curtea gazdei, m-am gândit la ea şi la trandafirii din sufletului ei, care, cu spini cu tot, întregesc fiinţa ei specială. A nu se înţelege că ea ar avea spini, însă viaţa uneori nu este blândă cu noi şi trandafirii au ţepi care lasă urme adânci şi treceri pentru aduceri aminte. Toate asta fac din noi ceea ce suntem, cu bune şi mai puţin bune. Lorelei, am fotografiat aceste flori ca să ţi le dedic ţie, chiar dacă nu sunt toate trandafiri, cu drag.








miercuri, 20 august 2008

Frumuseţile naturii

De când avem telefon cu cameră şi camera video observ lucrurile parcă altfel decât până acum.
De aceea vreau să împărtăşesc cu voi câteva din momentele pe care am reuşit, cu puţin noastră pricepere, să le prindem pe film.

Acesta este un curcubeu de iulie, filmat în spatele blocului nostru.


Întorcându-ne de la nişte prieteni, am surprins raze de soare printre nori şi ne-au atras atenţia suficient de tare încât să dorim să le filmăm.


Pe malul râului Strei, într-o duminică de iulie, libelule în zbor.


La grădină, o broscuţă rătăcită, îşi caută drumul spre casă.


Şoricei curioşi vin să vadă cine le încalcă teritoriul.
Le dăm brânză şi se chinuie să pună stăpânire pe ea.


Plimbare prin pădurea Hunedoarei, cu copiii.

Blogul este făcut să fie scris sau citit?

Citeam într-una din zilele astea despre existenţa blogului… Multă lume se întreabă, ca şi mine, „ce caut eu aici, de ce scriu... „ - pentru că este un fenomen relativ nou pe „piaţa” media. „De ce va faceti blog, copii? Care este scopul vostru?” zice cetin.ro şi tot el zice “Blogurile sunt scrise pentru cititor. Cred că aceasta este definiţia care ar trebui să existe în wikipedia. Voi…pentru cine scrieţi?”
Scriu, fiindcă – de multă vreme consider – aş avea ceva de spus şi ar fi, în ochii mei, păcat să nu spun. Scriu pentru oamenii (cîţi sunt şi vor mai fi) care citesc cu ochi buni cele scrise de mine şi care cred că scriu cinstit ceea ce scriu.” spune Alexandru Husar.
De ce scrieti sau de ce scriem si in ce scop? Nu stiu daca chiar toti scriitorii sunt framintati de astfel de intrebari, cum cred cei doi profesori de literatura, dar ceea ce este sigur e curiozitatea noastra, a cititorilor, de a afla raspunsuri. Borges constata: "Scriu pentru ca asta e destinul meu". La Fontaine credea, si el, in predestinare: "Cerul m-a facut autor". Cu o modestie jucata, Beckett marturisea: "Nu sint bun decit pentru asta". Cu alt prilej, Borges definea simplu scopul a ceea ce face: "Scriu pentru mine, pentru prieteni, pentru a mai indulci mersul lucrurilor". Altii cred ca a scrie e un mod de distractie, dar si un mod de a rezista la mizeriile, tragismul si absurdul existentei. "Ceea ce ma obliga sa scriu este, cred eu, teama de a innebuni" – zicea Bataille, iar Gide era si mai categoric: "Scriu pentru ca nimeni nu asculta. Daca n-as scrie, m-as sinucide". In esenta, nu altceva voia sa spuna si Michel Buton: "Nu scriu romane pentru a le vinde, ci ca sa realizez o unitate in viata mea". Sau Hrabal: "A scrie e un mod de a ma apara impotriva sinuciderii; un mod de a fugi de toate". Tot un refugiu este scrisul si pentru Nathalie Sarrante: "Cind scriu nu ma gindesc la nimic din afara. Nu exista atunci pentru mine decit textul". Dar printre scriitori nu sint deloc putini cei pragmatici sau lucrativi. Giraudoux a recunoscut ca scrie "pentru a fi bogat si luat in seama". In seama a fost luat; nu stiu daca s-a si imbogatit, fiindca nu am citit nici o biografie a lui. Paul Morand avea aceeasi motivatie: "Scriu pentru a fi bogat si stimat". Mai putin pretentios este Saint-John Perse al carui raspuns este: "pentru a trai mai bine". Jules Renard scria "pentru a fi iubit", iar Byron "pentru a place femeilor". Soupanet vede in scris un prilej de amuzament. Paul Valery marturisea ca scrie "din slabiciune", pe cind Joseph Roth "pentru ca primavara sa revina".
In ce ma priveste, ma impresioneaza mai mult confesiunea lui Bernanos: "Scriu pentru a ma justifica in ochii copilului care am fost". Dar si mai mult, la intrebarea de ce scrieti?, mi-a placut raspunsul lui Cendrars: "Pentru că" spune autorul articolului în http://www.evenimentul.ro/articol/scriu-pentru-ca-nimeni.html

Blogul este scris ca să fie citit sau ca să fie scris?
Odată cu explozia asta de bloguri, găsim fel şi fel de ciudăţenii pe internet. Dar, pentru că în ultima vreme oamenii sunt prea grăbiţi, parcă şi pentru a exista, nu mai ştim să legăm, să păstrăm şi să construim relaţii. Avem nevoie să ne exprimăm. Omul este fiinţă socială şi are nevoie de comunicare. Ce comunicăm? Atitudini, gânduri proprii, critici la adresa sistemului în care trăim, informaţii?! De toate pentru toţi... Ne face asta mai bogaţi intelectual sau sufleteşte? Ne ajută să ne exprimăm mai bine, sau ne însingurează şi mai tare? Ce e blogul? Am mai scris despre asta .
Eu ştiu preferinţele mele: vreau să fiu informată corect, îmi plac blogurile care conţin psihologie şi cele cu conţinut literar. Nu mă interesează cele care conţin limbaj vulgar, cele cu trimiteri la youtube şi cele care au articole foarte scurte. Când am auzit prima dată cuvinte ca blog, bloger, nu ştiam cu ce se mănâncă, (de parcă acum aş stii mai mult), dar mă pun dimineaţa în faţa calculatorului şi citesc. Am găsit, pe unde am umblat, valori adevărate. Am găsit oameni creativi, cu suflet frumos. Mi-a făcut plăcere să citesc gândurile lor. Încă nu ştiu de ce mi-am făcut blog. Am început din nevoia de a-mi face publică Asociaţia. Apoi m-am gândit că ar trebui să-mi fac o pagină a mea, care nu are legătură cu munca din asociaţie, unde să spun ce gândesc. Poate şi ce simt, deşi aici sunt cam repetentă. Marea mea pasiune a rămas scrisul. Doar o pasiune. Fără a deveni vocaţie. Fără a deveni sursă de venit. Scriu pentru că-mi place. Este modul meu de a mă exprima. Nu îndrăzneam să sper că cineva îmi va citi rândurile stângace. Când m-am găsit pe google, aproape că am plâns. E un efort? Poate şi asta. Dar neînsemnat, pe lângă satisfacţia pe care o am citind rânduri scrise de alţii. În prima tinereţe citeam mult. Acum mi-am mai pierdut din această obişnuinţă, chiar dacă îi simt lipsa, nu mai am atâta timp. E greu să accepţi schimbarea de la o anumită vârstă, dar este posibil, dacă vrei să faci faţă ritmului în care cresc copiii. Detest expresii ca „pe vremea mea, nu era aşa... sau nu se făcea aşa...” pentru că sunt spuse cu un aer superior de reproş „copile, eu ştiu mai bine, eu sunt buricul pământului, tu nu ştii nimic, fără mine eşti mort...”. Viteza cu care se schimbă lumea, media, mediul... ne-a cam prins cu garda jos. Dacă nu încercăm să ne adaptăm, noi vom fi cei „morţi”, nu tinerii!
A lua atitudine. Este şi ăsta un motiv de a scrie. Ce mă doare, este că, deşi se tot „ia atitudine” în diverse domenii, se ia doar vorbit, nu se face nimic practic. Am văzut aseară un film în care cineva comenta: "Omenirea nu reacţionează decât la catastrofe. Trebuie să ţii o torţă aprinsă la fundul umanităţii ca să obţii o reacţie!" Mie nu-mi plac balivernele, ci faptele. Aş vrea să văd că oamenii se adună la propriu şi încetează să se ascundă după nick-uri şi schimbă lumea. Deocamdată rămâne doar un deziderat.
Aşa că rămâne întrebarea, blogul se scrie pentru a fi scris, sau pentru a fi citit?
Ca şi mine, mulţi au început să scrie pentru că le place... timpul triază nonvalorile (să sperăm) şi va rămâne doar ce este veritabil. Va deveni blogul sursa noastră viitoare de informaţie, de cultură, de ce-o mai fi, aşa cum spun documentarele? Sau vor deveni amintiri ale unei epoci de tranziţie... de la scrisul pe hârtie la pagini electronice? Vom vedea. Eu continui să scriu, dar mai ales să citesc. Îmi umplu mintea şi inima cu gândurile voastre minunate. Şi vreau să vă mulţumesc pentru ce-mi dăruiţi.

luni, 18 august 2008

Să ne amuzăm

Cum în ultima vreme nu am avut o dispoziţie prea grozavă, nici nu am mai scris nimic, ca să nu "transmit" starea mea... dar azi am primit chestia asta drăguţă pe mail şi vreau să o împărtăşesc cu voi. Lăsând la o parte reacţiile mele negative la "legi" şi etichete de genul celor prezentate aici, am reuşit că mă amuz, sper să o faceţi şi voi! Nu am mai corectat cu diacriticele de rigoare... faceţi abstracţie...

Cursuri organizate de Ministerul Sanatatii in colaborare cu Ministerul Educatiei si Invatamantului
Curs special pentru barbati
Obiectivul pedagogic al cursului de formare este de a le permite barbatilor sa-si dezvolte acea parte a creierului a carei existenta o ignorau.
Program: 4 module dintre care unul obligatoriu:
Modulul 1: (curs obligatoriu)
1. Sa invat sa traiesc fara mama mea (2000 ore)
2. Sotia mea nu este mama mea (350 ore)
3. Sa inteleg ca fotbalul nu este altceva decat un sport
Modulul 2: Viata in doi
1. Sa am copii fara sa devin gelos (pe ei) (50 ore)
2. Sa nu mai zic prostii atunci cand nevasta isi primeste prietenele (500 ore)
3. Sa depasesc sindromul controlului telecomenzii (550 ore)
4. Sa inteleg ca pantalonii nu se duc niciodata singuri pana la dulap (800 ore)
5. Cum sa ajung pana la cosul cu rufe murdare fara sa ma ratacesc (500 ore)
6. Cum sa supravietuiesc unei raceli fara sa agonizez
Modulul 3: Timpul liber
1. Sa calc in doua etape o camasa in mai putin de doua ore (exercitiu practic)
Modulul 4 : Curs de bucatarie
1. nivelul 1 (incepatori) : Electrocasnicele : ON deschis ; OFF inchis
2. nivelul 2 (avansati): prima mea supa instant fara sa ard cratita
Exercitiu practic: fierbe apa inainte de a adauga pastele
CURS INTENSIV
Din ratiuni de dificultate si de intindere a temelor, cursurile vor avea maxim 8 inscrisi.
Tema 1: Calcatul, acest proces misterios: de la masina de spalat pana la dulap
Tema 2: Riscurile umplerii tavii pentru gheata (demonstratie sustinuta de diapozitive)
Tema 3: Tu si electricitatea. Avantajele economice de a angaja personal calificat pentru reparatii (chiar si cele elementare)
Tema 4: Ultima descoperire stiintifica. A gati si a duce gunoiul nu provoaca impotenta si nici tetraplagie. (Practica laborator).
Tema 5: De ce nu este un delict sa-i oferi flori, chiar daca te-ai casatorit cu ea
Tema 6: Sulul de hartie igienica. Hartia igienica nu creste langa veceu. Expozitii cu tema "generatia spontana"
Tema 7: Cum sa coboram capacul de la wc pas cu pas (Teleconferinta cu Universitatea Harvard)
Tema 8: Barbatii la volan. Daca se ratacesc, pot cere informatii fara riscul de a parea impotenti? (Marturisiri)
Tema 9: Masina de spalat, acest mare mister din casa.
Tema 10: Diferente fundamentale: cosul pentru rufe murdare si podeaua (exercitii in laboratoarele cu terapie muzicala)
Tema 11: Barbatul in scaunul pasagerului. Este posibil sa nu vorbeasca sau sa se agite compulsiv in timp ce ea parcheaza?
Tema 12: Ceasca de la micul dejun nu leviteaza singura pana la chiuveta
Curs special pentru femei
Tema: Dezvoltarea functiunilor creierului la femeia moderna.
Scop: Participantele vor fi confruntate cu o experienta fascinanta (folosirea creierului).
Conditii: Vointa de a invata ceva nou (chiar daca se va dovedi a fi ceva greu)
Durata: Brunete 1,5 luni fiecare modul
Roscate 3 luni fiecare modul
Blonde 6 luni fiecare modul
Cursul contine 4 module
Modulul I
1. Acceptarea soartei: m-am nascut femeie
2. Cunoasterea locului de desfasurare a vietii: bucataria
3. Cum pastrez ordinea in poseta? (sub control strict)
4. Cum fac cumparaturi in mai putin de 4 ore: notiuni elementare
5. Pastrarea limitelor: Cum ma machiez corect
6. Curs de programare I (toate categoriile) : folosirea cuptorului cu microunde
7. Curs de programare II (numai brunetele si roscatele): Videorecorderul
Modulul II
1. Ecuatia cu o necunoscuta: Automobilul
2. Exercitii de dinamica grupului: Ce trebuie sa fac cand stam in masina
3. Parcarea, Partea I: Notiuni elementare
4. Parcarea, Partea II: Manevre
5. O adevarata provocare: Frana si acceleratia.
6. Cutia de viteze. Descriere completa (pentru blonde numai cutia automata)
7. Folosirea corecta a semnalizatorului.
8. Notiuni elementare de fizica: Corpuri in miscare
9. Adevaruri optice: Luminile rosie, galbena si verde ale semaforului.
10.Curs special: Parcarea in garaj.
11.Ecuatia cu mai multe necunoscute: Cutia de scule
12.Curs de supravietuire I: Unde se afla lumina de avarie
13.Curs de supravietuire II: Schimbarea unui cauciuc
14.Curs de supravietuire III: Schimbarea mai multor cauciucuri (Da, este posibil!!)
15.Curs de supravietuireIV: Verificarea cu succes a nivelului uleiului si a apei.
Modulul III
1. Notiuni elementare: Nici o cucerire a tehnicii moderne nu ma va putea ridica la nivelul barbatului
2. Vocabular I: Definitia cuvantului „DA". Corectarea exercitiului „Esti gata?"
3. Vocabular II: Definitia notiunii „5 Minute"
4. Sociologie: Fotbalul nu este un sport ci o religie.
5. Drept cetatenesc si morala I: Discutii barbatilor despre tema fotbal
6. Drept cetatenesc si morala II: A nu te amesteca nicicodata in aceste discutii
7. Cum evit intrebarile inutile (de ex. „Ma iubesti?", „Sant frumoasa?", „Am ceva special?")
8. Adevaruri zilnice: Si femeile ragaie, exercitii in grup.
9. Adevaruri zilnice: Barbieritul (curs intensiv pentru brunete): Partea barbateasca a femeii
10.Comportamentul la cumparaturi: Cardul Visa, Definirea notiunii de limita de suma
11.Comportamentul la cumparaturi: Si eu pot cara naveta de bere
12.De ce mama nu e binevenita la noi? (1000 de studii de caz)
Modulul IV
1.Telefonul: Cand trebuie sa inchid? Exercitii de grup: 4 femei/telefon( nu uitati sacul de dormit)
2.Machiajul: Metamorfoza femeii
3.Terapie TV I: Si fara telenovele se poate trai!
4.Terapie TV II: Filmele de dragoste sunt pura fictiune si nu realitate
5.Eu si corpul meu: Legea gravitatiei
6.Oglinzile nu mint: Ma accept asa cum sunt

joi, 7 august 2008

Să vorbim!



Am văzut ieri un film...
Şi mi-au rămas în minte întrebări....
Să vorbim. Toată lumea vorbeşte. Despre ce? Avem subiecte reale de conversaţie sau conversăm de plictiseală, de complezenţă.. ca să ne auzim vorbind....
Vorbim despre lucruri străine de noi, de sufletul nostru, de ce? Ca să ne punem la adăpost de atacuri? Avem o inimă vie, funcţională... sau un surogat? Ca nechezolul de pe vremuri...


Dacă vorbele nu vin din inima noastră, putem să le numim vorbe goale?
Cioburi.... suflete sparte în bucăţi... de ce atâta melodramă în lume? De ce nu mai ştim să trăim, să ne bucurăm.... ? Suferim, ne lamentăm, dăm vina pe toţi şi toate, pe societate, pe sisteme.... pe... alţii... noi, victimele tuturor....
Să aduni coiburile.... să refaci întregul... ca să reflecte lumina.... interesant gând! O fereastră întreagă este o fereastră întreagă! Dar una spartă şi lipită va reflecta lumina în alt mod, ca un diamant cu mii de feţe, ce reflectă mii de culori... şi atunci cum e mai bine? Să mă păzesc de relaţii ca de foc, să nu mă sparg, sau să risc "sfărâmarea" dar apoi să mă răsfrâng în mii de culori?!
Răspunsul, daţi-l voi!

luni, 4 august 2008

Gânduri de convalescenţă

Înfrângere. Cuvânt cu conotaţie negativă. Oare aşa să fie?
Crezi cu putere în ceva sau cineva şi într-o zi vezi că totul a fost o minciună. Credeai că acela este adevărul, răspunsul. Într-un fel a fost, dar nu cel pe care îl aşteptai. Ce înseamnă înfrângerea? E doar o luptă sau întregul război? Este important pentru rezultatul final sau e doar o etapă? Cum să vezi perspectiva întreagă atunci când eşti blocat în cercul tău îngust? Dacă priveşti lucrurile dintr-o parte, poate părea totul pierdut. Dacă le priveşti din celălalt unghi, poate părea o provocare pentru o nouă încercare. Cum răspunzi?
Cum te ridici deasupra circumstanţelor ca să vezi întregul? Eşti situat deasupra sau dedesuptul liniei orizontului? Cum aduni putere să mergi mai departe când totul pare pierdut? Când totul are gustul fierii? Când toate apele par tulburi şi oglinzile murdare? Avem în noi înşine resurse de a ţine piept valurilor care vin împotriva noastră? Unde să fugim pentru o gură de are curat?
Resemnare. Alt cuvânt cu conotaţie negativă. Aşa să fie, oare?
Bag capul în nisip şi uit că s-a întâmplat ceva? Cum şterg cu buretele ce nu-mi convine că s-a petrecut? Cum şlefuiesc acele „pietre de aducere aminte” care îmi rănesc tălpile? Calc pe ele cu riscul de a-mi sângera picioarele ca să ştiu exact cu ce am avut de a face sau calc peste ele dar când voi mai trece pe acelaşi drum nu voi ştii să mă feresc de acele colţuri ascuţite? Se spune că Dumnezeu nu dă omului mai mult decât poate duce. Atunci înseamnă că m-a făcut rezistentă! Se mai spune că vom trece mereu pe aceleaşi drumuri până ne vom învăţa lecţiile. Aşa să fie?
Perseverenţă. Ăsta nu mai are conotaţie negativă. Sau are? Cine mai ştie? Ce înseamnă perseverenţă? Încăpăţânarea de a lupta contra curentului? Încăpăţânarea de a duce ceva la bun sfârşit, chiar de e bun sau mai puţin bun? Cred că cel mai dificil lucru este să alegi între un lucru bun şi unul şi mai bun. Este simplu, mai totdeauna, să alegi între bine şi rău. Dacă ai principii şi valori. Dar cum în lumea asta totul este relativ, de unde mai ştim ce e bine şi ce nu? Şi atunci, încotro? Ce rost are să insist, să lupt, să perseverez? Îmi va ridica cineva statuie?! Este nevoie să mă mobilizez mereu ca să merg înainte fără o motivaţie reală doar ca să fac şi eu parte din „paradă”, sau e mai înţelept să stau în banca mea, până apare o situaţie care mă motivează, care mă reprezintă, care răspunde nevoilor mele şi până atunci să înţeleg ce vreau, ce pot, ce am nevoie...
Gânduri de convalescenţă! Când eşti luat şi trecut prin foc, apoi prin furtună, apoi din nou prin foc, nu mai poţi avea pretenţia să gândeşti limpede...

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails