joi, 25 septembrie 2008

Roluri

Când a murit Laura Stoica mi-am amintit de piesa ei „un actor grăbit” care la vremea când a apărut mi-a plăcut mult. La întâlnirile noastre cu femeile vorbim mult despre rolurile nostru de soţii, mame, femei. S-ar putea spune mult despre diversele roluri pe care le avem fiecare în viaţă. Cum să le împleteşti pe toate, cum să te bucuri de fiecare, cum să faci să schimbi „macazul” atunci când schimbi rolul, ca să fii eficient?

Sorina spunea într-un blog: „cu doar 90 cents/ride, în Central Park te simţi copil… pe căluţul de lemn…cu palmele transpirate-n strânsoarea hăţurilor…şi toate trec repede pe lângă tine…până să faci din mână celor dragi… dispar… dar aştepţi runda următoare…

să treci iar pe lângă ei…le zâmbeşti fericit şi iar dispar… şi iar…iar.. un perpetuum mobile cu flashuri de bucurii… aşa-i şi-n viaţă… ai senzaţia că tu stai şi lucrurile se învârt în jurul tău… se-nvârt de multe ori mai repede decât trebuie… şi ameţeşti… este iar luni_şi_marţi_şi_vineri… şi_pleci_şi_vii_şi_iar_te_duci… cunoşti o mulţime de oameni… şi_strigi_şi_fluieri_ţipi_şi_urli… şi iar e luni… e doar o chestie de lumini şi umbre…cred… şi, câteodată şi de culoare…”

Aşa e, câteodată ţi se pare că-ţi fuge covorul de sub picioare, dar nu-i minunat când simţi adrenalina pompându-ţi prin vene viaţă? Nu mă refer la caruselul propriu-zis, ci la luni, când te scoli ştiind că începe o nouă săptămână şi-I mulţumeşti lui Dumnezeu că poţi sta pe propriile picioare, că poţi mirosi aerul rece de afară... la vineri când ştii că s-a mai încheiat o săptămână şi ai câteva zile numai pentru tine... la duminica în familie sau când ai musafiri la masă şi te speteşti muncind în bucătărie numai ca să le vezi bucuria de pe feţe când îţi gustă bucatele.... da, e minunată viaţa văzută din carusel, când el se opreşte puţin, numai cât să ai timp să vezi cam pe unde sunt ai tăi să le faci cu mâna...

Protagonist principal: eu!

Eu în rol de femeie activă, vie, fremătând de ceea ce pâlpâie în mine purtând numele de viaţă… Eu, în rol de mamă care stă mereu cu sufletul la gură atunci când copilul se ascunde în dulap că a făcut o boacănă şi ştie că va fi pedepsit… iar eu îl caut alergând prin cartier ca o femeie nebună….. Eu, în rol de soţie care doreşte cel mai mult din toate să-şi vadă soţul fericit, să-l vadă trăgându-i ocheade ca în luna de miere… Eu în rol de învăţătoare în ale vieţii pentru copiii din familii destrămate…. Eu în rolul prietenei înţelegătoare sunată de amicele dezamăgite de soţi şi iubiţi… Eu în rolul fiicei iubitoare care sărbătoreşte recunoscătoare cea de-a 65-a aniversare a mamei… Eu în rolul bunicii încă buimăcită de acest rol nou şi necunoscut…. Eu în rolul blogăriţei însetate de nou, care bântuie pe internet avidă de ultimele apariţii… eu în rolul… eu în toate rolurile pe care mi le-a hărăzit viaţa şi pe care le iau în serios.

E minunat în caruselul vieţii care mă ameţeşte uneori, care îmi scaldă inima cu adrenalină, care mă învaţă zi de zi tot mai multele feţe ale verbului „a trăi”.

Aveam intenţia să scriu un articol despre ce ne motivează să mergem mai departe, dar cred că tocmai mi-am răspuns la asta acum. Când ne plictisim de un rol, trecem la altul… şi nici măcar nu facem asta conştient ci pentru că acel carusel despre care spune Sorina se învârte implacabil… Cum poate spune cineva că se plictiseşte? Când are timp să se plictisească… să-şi plângă de milă?

Viaţa n-a fost blândă cu mine, n-a purtat mănuşi (decât pe cele de box) aşa că acum parcă vreau să recuperez ceea ce am pierdut când eram prea tânără să-mi dau seama că trăiesc. Mi-am dat seama că am trăit ani buni fără să observ nuanţele cerului de răsărit, de înserat, mirosul aerului după ploaie… mi-am dat seama că nu ştiam să mă bucur de plânsul copiilor mei când le era foame sau când se loveau – mă enervam în loc să fiu recunoscătoare că sunt cu mine, lângă mine. Mi-am dat seama că nu ştiam că iarba e verde, alegeam să bombănesc că sunt alergică, că mă murdăresc… că vreau acasă în izolarea mea! Mă uitam urât la cei care îmi călcau pragul neanunţaţi, pentru că-mi deranjau tabieturile… dar acum îi primesc cu bucurie pentru că vor să fie cu mine, pentru că le pasă de mine, pentru că acum ştiu că viaţa e scurtă, pentru că ştiu că nu duc nimic cu mine, decât bogăţia sufletească pe care o voi putea aduna…

E minunat caruselul vieţii cu toate ameţelile, suişurile şi coborâşurile lui… e minunat când sunt pe culme şi îmi adun entuziastă energia pentru coborâre, e minunat când sunt în vale, pentru că ştiu că singurul drum este în sus….

Pentru voi cum e în carusel?


13 comentarii:

starsgates spunea...

Sincer te admir.
Mie nu-mi place în carusel.:)

calatorru spunea...

felicitari :)
esti printre primi 1000 in Top ZeList
http://romaniaevanghelica.wordpress.com/2008/09/25/15-bloguri-in-top-1000-zelist-25092008/

Florin spunea...

Caruselul vietii ma invarte dar in acelasi timp aria cercului se largeste in sensul ca in mare facem aceleasi lucruri banale insa apar noi posibilitati, asta pe deoparte, iar pe de alta parte este un carusel al vietii in care dupa bine vine rau si apoi iar bine (cu mici exceptii)

Rodica Botan spunea...

...pot sa intreb ceva, sau poate sa remarc?

Ai toate simptomele unei femei care este iubita de sotul ei si pentru care viata nu are probleme prea grele sau prea multe...si are este fericita sa caute rezolvare si implinire in schimbul inca unui zimbet sau a unui gest ...cu mina...

Intr-o lume atit de intoarsa pe dos te poti considera binecuvintata. Nimic nu da mai multa energie si speranta si exuberanta...ca dragosteaa. Ferice de cine o are. Congratulation...de la cei ce iti fac cu mina de pe...margine...

sorinadavid spunea...

multumesc inca...
eu cand am auzit de laura stoica, Dumnezeu sa-i odihneasca sufletul...mi-am amintit melodia...caci eu n-am atins nici o stea....
uite aici...sunt versuri minunate...si cantate superb...
http://www.youtube.com/watch?v=LRYA5GCkHCc

elena spunea...

Florin, ai dreptate. Dar eu cand sunt pe varf, imi conserv energia pentru coborare pt ca stiu ca voi avea nevoie de ea, iar cand sunt in vale ma bucur pt ca stiu ca singurul drum e in sus! Multumesc pentru comentariu.
Rodica, ai dreptate. Viata mea poate fi numita acum linistita. Furtunile meri au trecut si acum suntem in perioada de respiro. Dar cine stie ce mai urmeaza? Mi-a placut ce ai spus despre gestul cu mana...
Sorina, ma bucur cand mai lasi cate un semn. Am urmarit clipul, multumesc, dar nu m-am oprit la el si mi-am dat seama ca a cantat mult despre cer, ingeri, stele... oare stia?

Mihaela Iacob spunea...

Scrii foarte pe placul meu, mi-a mers la suflet ce-am citit si imi promit mie insami ca voi reveni, in putinele mele clipe libere, ca sa te "rasfoiesc".

elena spunea...

Mihaela, multumesc pentru apreciere. Am trecut pe la "sa nu uiti Darie", nu l-ai inceput inca? ma gandeam la o revista si voiam sa te invit si pe tine acolo, dar mai dureaza pana imi adun ideile... ce zici?

Mihaela Iacob spunea...

Cu draga inima si cu cea mai mare placere!- numai timp sa fie, ca bunavointa...

trezirespirituala spunea...

Cred ca ai unul dintre blogurile cele mai complexe ... m-a uluit, multumesc ca sunt la blogroll-ul tau. Fii binecuvantata

Florin spunea...

Nu cred ca are "unul dintre blogurile cele mai complexe" ci pur si simplu scrie din suflet si credinta pentru oamenii interesati. Nu exista blog complex sau ce intelegi prin blog complex ?

rose spunea...

Caruselul vietii uneori pare a fi o masina de strivit, dar cand iti revii cat de cat din striveala realizezi ca ar fi fost un dezastru sa nu fi trecut pe acolo, ca nu ai fi avut cum sa inveti ce ai invatat in timp ce caruselul functiona ca o menghina.
Sa fii binecuvantata !

Sorina spunea...

"Caruselul" este un fel de "rau necesar"... Din pacate, fara el nu se poate... Dar si cand coboram din el... acum, e adevarat ca unii nu se vor putea tine pe picioare, dupa atatea "invarteli"; dar cei care vor putea sa tina drumul drept... EI STIU! ;)

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails