joi, 11 septembrie 2008

"Probleme" existenţiale

Să vorbeşti despre tine însuţi, până unde poţi să mergi? Ce poţi pune pe un site ca să se spună despre tine că eşti deschis şi transparent fără a fi deplasat, exhibiţionist şi exagerat? Fără a se spune după ce turui ore în şir despre tine: „Ooops, am deschis cutia Pandorei!”

Am citit azi un articol în „Pe tocuri” despre tipurile de bloguri. Mi s-a părut interesant.

Am tot citit ce ar face unul sau altul dacă i s-ar da o a doua şansă. Unii fac afirmaţii grandioase, că ar schimba totul, că ar fi mai buni, că ar fi mai moderaţi, mai echilibraţi, mai înţelepţi.... Eu n-aş fi aşa sigură că aş schimba ceva. Văd iar că unii-alţii regretă o mulţime de lucruri pe care le-au trăit, le-au făcut. Voi regretaţi ceva?

Întrebări ca „ce-ai vrea să se spună despre tine dupa ce mori?”, îmi amintesc de bancul ăla cu rabinul, preotul şi pastorul. Se întâlniseră la un pahar de vorbă şi discutau despre ce ar vrea să se spună despre ei, la înmormântarea lor. Preotul zise:

-Aş vrea să se spună despre mine că am avut o congregaţie mare, înfloritoare şi că am fost un preot bun.

Pastorul zise:

-Aş vrea să se spună despre mine că am fost un mare evanghelist, că o mulţime de oameni s-au întors la Dumnezeu datorită mie!

Când veni rândul rabinului, el zise:

- Eu aş vrea să se zică despre mine: „Uite, se mişcă!”

Fără sens scrie: „Şi un articol de genul cum scriem pe blog stârneşte controverse şi comentarii doar pentru simplul faptul că titlul este la plural. Lumea nu a prea fost atentă că eu mă refeream la mine căci e normal să spun şi eu ce-mi place şi ce nu-mi place. În acest mod până şi un experiment ştiinţific poate să producă şfârşitul lumii. Nu trebuie citite mai mult de două ziare ca să vă daţi seama pe ce se pune accentul. Negativul, haosul, urâtul stârnesc curiozitatea şi nivelează fin fără băgare de seamă psihicul unui cititor fidel. Îl droghezi pe cititor cu un răspuns aparent şi-l faci să revină. Totul este să ştii cum să aranjezi informaţia într-un mod cât se poate de normal.”

Rodica scria într-un comentariu: „fiica mea îmi spune mereu că sunt prea transparentă. Mă bucur să întâlnesc o altă "transparentă" ...cred că mărturisirile personale pot să dea curaj şi speranţă multor oameni...”

Quasimodo scrie în blogul său despre oameni emoţii. Îmi permit să-l citez fără să-l fi întrebat, pentru că mi-e tare drag: Nu vreau a vorbi despre standardele mele emoţionale, despre trucurile prin care îmi induc stări emoţionale şi nici nu vă voi plictisi cu consumul meu emoţional din timpul actelor mele de contemplare sau de creaţie.”

Aşadar, cât şi când putem vorbi despre noi înşine? Şi mai ales, cum?

Citesc bloguri care spun lucrurilor „pe nume” un pic cam prea tare, pentru urechile mele. Când dau de câte un cuvânt pe care nu-l găsesc în dicţionar am tendinţa să închid blogul, dar trec mai departe curioasă să văd dacă se ascunde şi altceva în spatele limbajului. Citesc bloguri în care oamenii înşiră toate evenimentele pe care le trăiesc. Zilnic. Îmi place transparenţa lor, dar uneori nu pot să nu mă întreb dacă ei sunt exact ceea ce vor să pară, sau joacă un rol. Soţul meu m-a „acuzat” că scriu lucrurile exact aşa cum s-au întâmplat. M-am întrebat ce ar trebui să fac: să mă ascund după un pseudonim şi să fabulez sau să fiu eu însămi şi să scriu ca un reporter exact ce văd şi ce trăiesc? Fără sens spune: „Nu trebuie citite mai mult de două ziare ca să vă daţi seama pe ce se pune accentul. Negativul, haosul, urâtul stârnesc curiozitatea şi nivelează fin fără băgare de seamă psihicul unui cititor fidel.” Îi dau dreptate. Înţeleg că vreme de „n” ani am fost bombardaţi cu o realitate falsă, că avem nevoie de adevăr, dar urmărind ştirile nu vezi decât atrocităţi. Oare asta este realitatea în care trăim? Altceva nu mai avem? Goana după senzaţional şi urât ne fură tot timpul şi nu ne mai putem bucura de frumos, de dragoste, de prietenie. Criticăm tot timpul, acuzăm tot timpul, suntem mereu cu degetul îndreptat spre alţii şi uitând că alte trei degete sunt îndreptate spre noi!

Întrebări existenţiale: încotro se îndreaptă omenirea, ce e bine şi ce nu, cum trebuie să trăim, ce trebuie să facem şi ce nu, descriu starea de haos în care trăim. Nu mai avem valori, nu mai avem principii, parcă abia acum ne-am deşteptat din somn şi le căutăm. Şi revin la Fără sens: „Informaţia manipulează şi aprovizionează psihicul cu pâine caldă.” Atâta vreme cât nu avem propria noastră scară de valori, ne putem lăsa manipulaţi de opinia oricui.

Dar să nu generalizez. Am cunoscut pe internet oameni extraordinari. Oameni de mare caracter şi de valoare (majoritatea sunt la blogroll). Mă îmbogăţesc zi de zi citind articolele lor. Şi vreau să le mulţumesc tuturor.

După două luni de blog mă uit în urmă şi-mi dau seama cât de diferite sunt lucrurile faţă de cum mi le-am imaginat eu. Plecasem la drum temătoare, tremurândă, considerându-mă prea neînsemnată pentru a-mi pune sufletul, opiniile, gândurile lângă cele pe care le citisem. Mă simţeam o mică furnică, slabă şi neînsemnată, pe cale de a fi strivită de acele minţi strălucite pe care le citeam. Quasimodo, Lia, Răsvan sunt doar câteva nume pe care le-am cunoscut aici. Oameni cu trăiri reale, care nu se tem să spună ce simt şi ce gândesc. Am fost foarte surprinsă să citesc blogul lui Dan H. şi al lui Ruben, oameni despre care nu am ştiut că ascund asemenea profunzimi sufleteşti. Am descoperit poeţi, suflete sensibile şi minunate, care mi-au dat încredere să merg mai departe atunci când voiam să abandonez.

Am şi prieteni mai noi şi mai vechi pe care îi citesc: Mărguţa, Rodica, Diana, Daniel, Mircea, Sorina, Andreea, Violeta, Ştirist (al cărui nume încă nu-l ştiu), Adrian, Florentina, Claudiu, Strargates, Vasile, Beth, minunea mea plină de sensibilitate, Valentina, o doamnă deosebită pe care o iubesc şi o respect mult, jurnaliştii noştri Dan şi Bogdan, draga mea Rely, care mă îmbogăţeste spiritual zilnic.

Vă mulţumesc tuturor, cu riscul să-l plagiez pe Quasi, care de curând a scris un asemenea blog. În ultimele duoă luni voi aţi adăugat sare şi piper vieţii mele, aţi adăugat emoţii şi bucurii. Am învăţat să trec internetul de la categoria "a se urmări de către persoanele de peste 18 ani" la primul lucru pe care-l citesc după ce deschid ochii dimineaţa. Urmăresc cu interes articolele voastre, descoperirile şi sentimentele pe care le lăsaţi să se vadă. Încă nu încetez să mă întreb ce miracol este blogul? Cât lăsăm să se vadă? Ce ascundem? Revin la începutul articolului: ce poţi pune pe site şi ce nu? Ce aţi vrea să schimbaţi la viaţa voastră, la voi? Ce regretaţi sau... dacă regretaţi ceva...

Vă mulţumesc că existaţi şi că m-aţi primit între voi.

5 comentarii:

Dan Terteci spunea...

Problema se pune altfel - daca te meritam!

Rodica Botan spunea...

Articolul tau aduce cu el miresmele proaspete ale unei dimineti de vacanta...cind totul era frumos si n-aveam nici planuri nici regrete...nici probleme de rezolvat.

Mi-era dor sa ma simt atit de comfortabil in prezenta altor persoane chiar numai in "realitatea" creata de internet.

M-am apucat de scris din nevoia de a comunica...si pentruca daca n-as spune "mi-ar sta in git". N-am pretentia sa le stiu pe toate, dar stiu precis...ca stiu si eu ceva; n-am pretentia ca am adevarul...in afara de momentele cind tin Biblia in mina, dar am si eu o perspectiva a mea, deosebita: n-am putut rezolva toate problemele din viata mea...dar nici nu ma dau in laturi sa imi suflec minecile si sa incerc...sa le rezolv...
Am o singura straduinta in ultima vreme...sa fiu reala, ca sa nu ma mint nici pe mine nici pe ceilalti...
Articolul tau m-a inveselit si mi-a dat sperante...Lumina si sarea inca mai au putere pe pamint.
Pace si bucurie tuturor,
Rodica Botan

beth spunea...

„Beth, minunea mea plină de sensibilitate”... nu ştiu dacă mi s-a mai spus ceva atât de frumos... Sper că nu e vanitatea la mijloc, dar nu pot să nu recunosc că m-ai emoţionat foarte mult, Elena. De aceea las acest semn aici. Pentru a-ţi mulţumi.

starsgates spunea...

M� bucur afl�nd c� mai am un prieten, chiar �i virtual.

daniel spunea...

ador libertatea ta de exprimare si profunzimea judecatilor de valoare pe care le faci, nu scriu asta pentru ca mi-am citit numele zugravit cu alb, in acest articol ci pentru ca-mi place sa-mi imbogatesc spiritul cu cele scrise de tine. multumesc

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails