miercuri, 16 iulie 2008

Zborul în forma literei V

V-aţi întrebat vreodată de ce zboară păsările în stoluri de forma literei V?
Oamenii de ştiinţă au făcut cercetări din care a rezultat că aceasta este cea mai uşoară formă de zbor. Aranjarea în V face ca formaţia să funcţioneze ca o aripă unică, rezistenţa vântului fiind distribuită egal pe fiecare dintre păsări. Douăzeci şi cinci de păsări care zboară împreună pot călători cu 70% mai mult decât ar reuşi o pasăre singură. Tiparul de zbor în formă de v funcţionează reciproc: nici una din păsări nu depune mai mult efort decât alta. În timp ce pasărea conducătoare trage după ea şi pe celelalte, cele care o urmează uşurează efortul depus de ea.



De la aceste păsări învăţăm că, deşi trăim într-o societate care promovează individualismul şi autosusţinerea, funcţionăm mult mai eficient în comunităţi. Ca aceste păsări, şi noi am fost creaţi să lucrăm împreună, să ne încurajăm şi să ne sprijinim. Fiecare din noi are calităţi şi aptitudini unice, care pot fi de folos altora. Când cooperăm şi îi ajutăm şi pe alţii să reuşească, nu numai că realizăm mai multe ci şi mult mai uşor.
Câte din lucruri le-aţi realizat singuri şi la câte aţi fost ajutaţi? Haideţi să facem un bilanţ în care să aşezăm pe de o parte ce au făcut alţii pentru noi şi ce facem noi pentru alţii. Veţi vedea că nu dăruim cât am putea. Ce este bunătatea? Ce este compasiunea? Ce este respectul, încrederea, valoarea personală? Vă sunt cunoscute aceste cuvinte? Unde ar fi lumea, unde ar fi societatea dacă fiecare din noi am dărui în mod altruist fără să ne gândim decât la binele aproapelui? A simţi cu celalalt, a dori să-i fii alături la nevoie, a trăi punându-l pe celălalt înainte şi a-ţi face din acest principiu mod de viaţă, iată ce este bunătatea, compasiunea, respectul, încrederea, valoarea personală.

5 comentarii:

Margareta spunea...

buna:) sunt Margutza de pe Netlog. as vrea sa te am in lista mea de prieteni. am intrat de cateva ori aici.dar nu am avut curajul sa las coment.

elena spunea...

asta-i buna, si eu care credeam ca nu ma viziteaza nimeni....
imi place pagina ta, si eu intru zilnic la tine, poate chiar de mai multe ori.
te pup. (ai si pe netlog?)

daniel sidor pode spunea...

aflat odata la momentul bilantului m-am uitat in spate vrand sa vad ce ramane in urma mea, n-am vazut nimic, mi-am dat seama ca teoria trebuie sa se ingemaneze cu fapta si am inceput sa traiesc pentru semeni. ai dreptate, dragostea altruista face parte din cele doua legi fundamentale ale crestinismului.

Tudoreanu spunea...

ha.. ce faza...Vbeam cu Dzeu si ma uita ma pe geam...si am vazut un stol care 'alerga' in V ! Si chiar eram curios de ce fac asta...si imdeiat am dat un search pe google, si am dat de tine! hm...ce perfect e Dzeu, sa le dea capacitatea astea pasarilor!

Roxana B. spunea...

"Câte din lucruri le-aţi realizat singuri şi la câte aţi fost ajutaţi?"... ohoo, buna intrebare! le pot numara pe degete in ambele variante :d

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails